Formularul 600 – Declarația privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate, se va putea depune până pe 15 aprilie 2018, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate ieri, 31 ianuarie, de Guvern.
Termenul de depunere a Formularului 600 este astfel prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018. „Măsura a fost luată în scopul creșterii gradului de conformare a contribuabililor la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative instituite pentru stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii. Menționăm faptul că au fost depuse circa 28.500 de formulare, dintr-un număr total estimat de aproximativ 210.000, potrivit estimărilor făcute la nivelul anului 2016”, se explică în comunicatul Executivului.
Formularul 600 se depune, potrivit prevederilor Codului fiscal, de la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obținut venituri din activități independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse.
Citiți principiile noastre de moderare aici!