„Aceste persoane fizice stabilesc venitul
net, în sistem real, potrivit regulilor
prevăzute pentru veniturile din
activităţi independente şi conduc
contabilitate în partidă simplă
în conformitate cu prevederile Ordinului
1.040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind organizarea şi conducerea evidenţei
contabile în partidă simplă de
către persoanele fizice care au calitatea de
contribuabil în conformitate cu prevederile Legii
nr. 571/2003 privind Codul fiscal”, explică
purtătorul de cuvânt al instituţiei,
Călin Arusti.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!