ARAD. “În 19 octombrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Pe parcursul misiunii au fost identificați, în apropierea cartierului Zona de Vest din municipiul Arad, 15 cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Pakistan și Afganistan, cu vârste cuprinse între 13 şi 35 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră. După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanţii de azil vor fi îndrumaţi să se întoarcă în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi. În perioada următoare, în zona de competenţă a judeţului Arad vor continua actiunile în sistem integrat cu participarea tuturor structurile M.A.I. pentru prevenirea activitatilor de migraţie ilegală”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Trimite articolul
XBa cazati-i in mijlocul de transport care sa ii intoarca in tarile de bastina, nu aici pe banii tarii asteia pline de dtorii . E deja plin orasul de ei , unde te intorci vezi doi-trei ce isi feresc fetele pe sub glugi trase pe ochi.
-
Foarte Corect anonim astia apar ca ciuperci din pamant batale D…zeu
Cum ajung acesti banditi in Romania ? Nu mai pazeste nimeni granitele tarii ?
-
Nu fiti rai …….. ati uitat ca asa eram si noi romani in vremea comunista am umplut campurile din Italia si Austrea cautind o viata mai buna ,,,asa sunt si ei amaritii de ei ajutatii daca puteti facetyi o fapta crestineasca si va vor multumi toata viata ca i ati ajutat …. eu de fiecare data cind mi aduc aminte de pescarii care m au “cules ” din Mediterana la doi km. de tarm zic ca Dumnezeu sa le dea sanatate daca mai sunt in viata …. m au dus la tarm aveam doar slipul pe mine nu haine nu bani nu acte ….ce m am bucurat cind a venit unul la mine cu o pereche de pantaloni si altul cu un sanvici ….ajutatii daca puteti .. vor si ei o viata mai buna la care au aspirat si aspira toti cei oprimati si saraci …