Aproape 90 de milioane de lei erau menţionate ca fiind puse deoparte în bugetul Municipiului Arad pe anul 2020 la capitolul proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Cu aceşti bani era asigurată derularea unui număr de 15 proiecte, dintre care cel mai mare ca sumă şi mai important pentru arădeanul de rând este cel din urmă: „Modernizare Sistem de Transport Public cu Tramvaiul în Municipiul Arad – Traseu strada Pădurii, între strada Abatorului și strada Condurașilor”. În fapt, acest proiect ar urma să înghită din totalul bugetului programat pentru astfel de proiecte aproape jumătate: 42.990.000 lei.
Pe locul doi în acest clasament al banilor europeni este proiectul care face referire la „Revitalizarea zonei strada Mărului și amenajarea ca zonă de agrement”, planuri care puse în aplicare ar înghiți suma de 14.431.000 de lei. Locul trei îi revine teatrului din Arad, sau mai exact proiectului prin care ar avea loc „Reabilitarea clădiriiTeatrului Clasic Ioan Slavici /etapa I, Restaurare și reabilitare exterioară”, un proiect în valoare de 6.675.000 de lei.
Foarte aproape ca sumă este și proiectul „Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și str. Ștefan Cel Mare”, valoarea acestuia fiind calculată la 6.500.000 lei.
Tot un proiect mare, finanțat din fonduri europene nerambursabile, situat pe locul 5 în acest clasament, este „Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Municipiul Arad (cererea nr.1)”, în valoare de 5.440.000 de lei.
Și blocurile
Ce alte proiecte cu impact direct la nivelul populației se regăsesc pe lista de finanțări nerambursabile în bugetul de venituri și cheltuieli ale PrimărieiArad din acest an? „Reconversia funcțională și revitalizarea terenului din zona Micălaca 300 și transformarea lui în zonă de agrement și petrecere a timpului liber”, un proiect în valoare de 4,2 milioane de lei, şi „Construire centru multifuncţional pentru persoane din zone urbane marginalizate, zona Şezătorii – Pădurii”, în valoare de 3,2 milioane de lei.
Trei reabilitări de grădinițe
Alte trei proiecte fac referire la reabilitări termice ale unor unităţi de învăţământ, sau mai degrabă ale unor grădiniţe: „Reabilitare termică Grădiniţa cu program prelungit Grădiniţa Prieteniei”, care are prevăzută în buget suma de 1.474.000 lei, „Reabilitare termică Grădiniţa cu program prelungit Curcubeul Copiilor”, care are trecută suma de 1.876.000 lei în dreptul său, şi „„Reabilitare termică Grădiniţa cu program prelungit Palatul Fermecat”, care ar urma să primească suma de 1.739.000 lei.
Cinci proiecte… teoretice
La acest capitol bugetar se regăsesc și cinci proiecte care nu au impact direct asupra arădenilor, dar ar urma să le influențeze viața în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat. Sumele alocate acestora sunt cele mai mici în clasamentul celor 15 proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile. Iată care sunt acestea: „Planificarea strategică și implementarea de soluții electronice pentru reducerea birocrației”, proiect care are alocată suma de 675.000 de lei, „Orașe Europene Tinere, Accesibile și Sustenabile”, pentru care s-au pus deoparte 60.000 lei, „SPROUT- Răspuns Politic Durabil pentru Tranzacția la Mobilizare Urbană”, cu 58.000 de lei alocați, „Promovarea conectivității la internet în comunitățile locale/WIFI4EU”, cu 212.000 lei alocare și „Procese de planificare co-creative pentru analiza, evaluarea și îmbunătățirea utilizării spațiului public în transport pentru a crea spații publice noi atractive, accesibile, favorabile incluziunii și mai viabile pentru oameni/acronim Space4People”, un proiect care ar urma să beneficieze de nu mai puțin de 86.000 de lei.
Până la capăt?
Rămâne de văzut câte dintre aceste proiecte vor fi duse până la capăt în acest an, dată fiind situația actuală, în care întreaga lume încearcă să facă față pandemiei de coronavirus, iar parte însemnată din fonduri este dirijată spre această luptă. Mai precizăm și faptul că proiectele care au alocate cele mai mari sume de bani sunt cele care oricum nu erau programate a fi finalizate în acest an, aşa cum este cazul reabilitării teatrului, a reamenajării zonei Mărului, sau a modernizării sistemului de transport public din Arad. Rămâne de văzut doar câţi ani se vor întinde aceste proiecte în condiţiile crizei actuale şi acelei economice ce va urma.
Citiți principiile noastre de moderare aici!