Turcii au fost prinşi la Turnu şi Nădlac. Primul grup, de şapte turci cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani a fost reţinut la Turnu, la aproximativ 300 de metri interior faţă de teritoriul statului vecin. Aceştia se deplasau pe jos. Câteva ore mai târziu, patrula de supraveghere a frontierei de stat din cadrul SPF Nădlac a reţinut opt bărbaţi din Turcia la 500 de metri interior faţă de teritoriul Ungariei. Cei opt se aflau în trei maşini conduse de trei români.
Toţi cei 15 turci au intrat legal în România şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. Cercetările sunt continuate pentru a se identifica şi depista persoanele implicate în organizarea şi călăuzirea celor două grupuri. La acest caz, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu şi Nădlac au colaborat cu SRI Arad.
JA – I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!