Cont unic la Trezorerie
„Prezenta lege reglementează măsuri pentru facilitarea achitării amenzilor contravenţionale prin constituirea unui cont unic de plată şi simplificarea procedurilor de urmărire a încasării amenzilor. (…) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, se arată legea adoptată, decizional, de Camera Deputaţilor, pe 27 iunie, şi promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis.
Actul normativ mai prevede deschiderea unui cont unic la Trezoreria Statului unde vor fi centralizate toate sumele încasate din amenzi.
Atenție, însă, pentru a putea plăti amenda contravențională la jumătate, trebuie ca pe procesul verbal să fie menționată această posibilitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!