12 algerieni, 2 tunisieni și 2 marocani (cu vârste cuprinse între 18 și 36 de ani) au fost prinși de polițiștii de frontieră de la Curtici, încercând să iasă din din țară ascunși pe platforma unui tren care transporta autoturisme, destinația fiind Germania.
Migranții au fost depistați în timp ce poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Curtici efectuau formalităţile de ieşire din ţară asupra unei garnituri de tren încarcate cu autoturisme, care avea ca destinatie finala localitatea Dodendorf, Germania.
Cu această ocazie, au depistat pe platforma vagoanelor, ascunse sub autoturismele transportate, 16 persoane care încercau să iasă ilegal din țară. Din primele cercetări a rezultat că persoanele în cauză au urcat în tren în triajul staţiei CFR Timişoara Nord, unde trenul a staţionat aproximativ 25 de minute, joi dimineaţă, cu intenţia de a ieși ilegal din România pentru a ajunge în Germania , a declarat comisarul Daniel Iancu din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Migranții sunt cercetați pentru trecere ilegală a frontierei de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!