Noi focare de pestă porcină africană au fost descoperite în gospodării din judeţ, în ultimele zile. Conform Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), s-a ajuns la 17 focare în mai puţin de trei săptămâni, de când a fost descoperită boala în gospodării din Şiria şi Curtici.
Şeful DSVSA Arad, Marcel Roşu, a declarat că cea mai afectată localitate este Şiria, cu zece focare în gospodării. Aici au fost ucişi preventiv, pentru evitarea răspândirii bolii, 130 de porci. În localitatea învecinată Galşa au fost descoperite, în ultimele zile, două focare, aici fiind ucişi 76 de porci. Mai există focare în evoluţie în gospodării din localităţile Curtici (două), Covăvânţ (unu), Mâsca (unu) şi Socodor (unu). În total, autorităţile au ucis peste 220 de porci din cele 17 gospodării afectate.
În toate cazurile, autorităţile consideră că pesta procină africană a fost răspândită de porcii mistreţi. “Suntem în sezonul în care mistreţii migrează din păduri în zonele în care există culturi agricole, în căutarea hranei. Ei contaminează culturile, care apoi sunt recoltate şi folosite ca hrană pentru animalele domestice. Recomandăm populaţiei să nu hrănească porcii cu recoltele recente, să păstreze hrana cel puţin două săptămâni, pentru a se distruge virusul. Totodată, utilajele care lucrează terenurile agricole pot fi contaminate şi pot duce boala în interiorul localităţilor”, a spus Marcel Roşu.
El a precizat că în trei zone din judeţ au fost găsiţi mistreţi bolnavi, respectiv Şiria, Arăneag şi Covăsânţ.
Recent, Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Arad a decis să interzică, pentru o perioadă de 60 de zile, accesul în pădurile din judeţ. Astfel, nu mai sunt permise drumeţiile, raliurile, competiţiile sportive, activităţile turistice şi de campare, nici accesul cu biciclete, ATV- uri şi alte vehicule.
Trimite articolul
XSUPER, o sa mergem cu totii pe Luna sa facem drumetii si sa ne dam cu bicicleta! Vreau doua bilete pentru prima cursa. Cand pornim?
-
Vreau si eu 5 bilete
Aha, cu utilajele agricole mai este voie pe camp? ca mna, noi nu mai avem voie la padure, sa poata defrisa linistiti…
Dovada cum porci mistreti sint ingropati sau incinerati exista? 😵 Dupa spusele dsvsa pare mai mult o sfaraiala pe gratar a mistretilor.
lichidati mistretii , ca oricum sunt prea multi
-
si la iarna vin lupii peste voi, ca raman fara hrana.
Oamenii isi pazesc culturile cum pot. Autoritatile au un dezinteres total fata de situatie. Vanatorii si-au umolut frigiderul si nu le pasa.Mistretii vin in turme foarte mari. Sunt sute . Nimic nu ramane dupa ei.
A Dat Dumnezeu sa ne nastem in aceste vremuri, cand omenirea e atat de evoluata fata de alte perioade din trecut si nu ne putem bucura pe deplin de o viata absolut normala, din cauza unor interese meschine, astfel se doreste sa fim manipulati cu si prin tot felul de decizii, acte normative, legi, date pentru a putea fi controlati, pentru a ni se lua libertati, doar pentru a-si realiza scopurile dorite …
ciudat !! Daca e pesta porcina la mistreti dece nu mistretii din zona sunt impuscati ?? In locul lor sunt omoriti porcii domestici ca iar sa creasca preturile la carne care deja a ajuns cu mult peste a altor tari !