990 de mii de lei vor merge către proiectele culturale. Au fost depuse 51 de proiecte, însă 8 dintre ele nu au fost finanțate, 7 pentru că nu au întrunit punctajul minim acordat de comisie, iar unul pentru că asociația care l-a depus nu a putut asigura aportul propriu de 10% din valoarea proiectului.
Cea mai mare finanțare a primit-o, așa cum s-a întâmplat și înanii trecuți, asociația deputatului PNL Glad Varga, Asociația City Guide, pentru Arad Open Air Festival – 175 de mii de lei. Următoarele proiecte, ca valoare, au fost Festivalul medieval Aradul la anul 1000, depus de Asociația pentru Promovarea Istoriei și Artei Medievale – Lupus Dacus, respectiv Orizont Plus, proiect depus de Organizația Tinerilor cu Inițiativă, ambele primind câte 50 de mii de lei. 14 dintre cele 43 de proiecte finanțate vor primi sume mai mici de 10 mii de lei.
Pe linia de finanțare „Tineret” au fost depuse 72 de proiecte, fiind finanțate 52 dintre acestea. Suma totală pe care o vor primi aceste proiecte este de 669 de mii de lei. Și aici, cel mai mare proiect a fost depus de Asociația City Guide, a cărui membru fondator și președinte (conform declarației de interese) este deputatul PNL de Arad Glad Varga. Pentru proiectul Picnic Festival 2022, Asociația City Guide va primi suma de 75 de mii de lei.
Următoarele proiecte, ca valoare a finanțării, sunt Anul european al tineretului 2022 și „Centrul Europe Direct Arad”, ambele depuse de Asociația Ofensiva Tinerilor și finanțate cu 50, respectiv 40 de mii de lei. La polul opus se află proiectul Smiley Teeth – Lecții de educație pentru sănătatea orală, depus de Asociația pentru cultură, educație și tineret „Vasile Goldiș” Arad, finanțat cu 2 mii de lei. În total, peste 30 de proeicte vor primi finanțări mai mici de zece mii de lei.
Pe scurt, cele două linii de finanțare – Cultură și Tineret – vor primi de la Centrul Municipal de Cultură Arad, în prima sesiune de finanțări nerambursabile, aproximativ 1,7 milioane de lei, media pe proiect finanțat fiind de aproape 18 mii de lei. De cealaltă parte, linia de finanțare „Promovarea sportului de performanță” va primi 7,7 milioane de lei, cu o medie de aproape 200 de mii de lei pe proiect.
Vezi aici rezultatele primei sesiuni de finanțări nerambursabile
Trimite articolul
XCultura si tineret…pffffff!