Toamna lui 1846 l-a adus la Arad pe Franz Liszt (1811-1886), compozitor și unul dintre cei mai mari pianiști ai tuturor timpurilor. Vizita lui în oraș a durat 5 zile, între 7 și 11 noiembrie, acesta susținând două concerte. Era ultimul turneu al pianistului, concertând la Timișoara, Banloc, Sânnicolau Mare și Remetea Mare, fiind primit de nobilii din aceste localități în castelele lor. După un concert la Lugoj, artistul a ajuns în orașul nostru. A fost întâmpinat de o mulțime de oameni, fiind invitat de câteva familii înstărite ale orașului în casele lor.
Primul său concert a avut loc pe 8 noiembrie, în sala festivă a Hotelului Crucea Albă, cunoscut astăzi drept Hotel Ardealul. Cel de-al doilea concert al lui Liszt a avut loc două zile mai târziu, pe 10 noiembrie, în sala festivă a vechii primării a orașului, care se afla atunci în actuala Piață Avram Iancu. Toate încasările din biletele vândute au fost donate bisericii reformate, unui orfelinat, conservatorului de muzică și asociației de muzică din oraș. Cu ocazia vizitei sale și a concertelor susținute, i-a fost, atunci, înmânată Diploma de Onoare a orașului. În turneul de atunci, Liszt a concertat la Timișoara, Arad, Lugoj, Sibiu, Cluj, București și Iași, susținând în total 17 concerte.
Pianul la care Franz Liszt a cântat în anul 1846, la Arad, a putut fi văzut până în urmă cu câțiva ani, în holul Palatului Cultural. Acesta a fost, însă, dus la Complexul Muzeal Arad, pentru conservare.
Placă comemorativă
Pentru a marca momentul din 1846, în urmă cu 10 ani, în 2011, Primăria Municipiului Arad a montat o placă comemorativă pe fațada Hotelului Ardealul, situat în centrul orașului. În rest, nimic nu mai aduce aminte de viața culturală bogată a orașului de acum mai bine de un secol și jumătate.
Alte nume mari
Lui Liszt i-au urmat, în sala de concerte a hotelului, alți artiști de seamă ai Europei. Johan Strauss fiul a concertat acolo în 1847, iar Johannes Brahms a concertat tot acolo în 1879. Mai târziu, pe scenele orașului au concertat Béla Bartók și George Enescu, acesta din urmă concertând la Arad de cel puțin 13 ori, fiind declarat cetățean de onoare al orașului.
Concertul de joi
Anul acesta, pe 11 noiembrie, Filarmonica Arad va susține un concert simfonic în care va interpreta și două compoziții semnate de Franz Liszt. Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru pian și orchestră și Poemul simfonic Preludiile vor răsuna joi, 11 noiembrie, de la ora 19, în Sala Palatului Cultural, în interpretarea Orchestrei Simfonice dirijată de Daniel Manasi. Solist al concertului va fi Luca Toncian.
Trimite articolul
XFranz Liszt, Johan Strauss, Johannes Brahms…- si in vremea aia la Bucuresti concertau gastele pe balta si lautarii din neamul marelui Cronchan…. si atat creier au avut marii intelectuali romani din Ardeal, sa aleaga viata alaturi de cei din urma, si sa convinga si romanimea din Ardeal ca e mai bine sub urmasii lui Osman si Cronchan decat in acelasi stat cu Budapesta si Viena.
-
Chicago Bull sigur ca lacomele hiene Budapesta si Viena ne-ar fi vrut ”in acelasi stat” cu dansele,DAR CA IOBAGI,SLUGI,CETATENI DE CATEGORIE INFERIOARA;daca azi ar da inapoi tot ce au jefuit de la cei subjugati si umiliti ar ramane in izmene!!!! Din pacate la 30!!!! ani de la Revolutie ROMANIA inca ”retrocedeaza”!!!! ”TARA MINORA”,cu politicieni, EVIDENT ”MINORI”,de calitate mai mult decat second hand!!!
-
Traim in lumi diferite, stimate domn. Marele Horea (Nicola Ursz) si Avram Iancu (Jango Motzo) sunt pentru noi niste criminali scelerati care au ucis in mod animalic si crud femei si copii nevinovati.Cei doi criminali, in afara de intruchiparea perfecta a dusmaniei viscerale a plebei valahe fata de toti cei nevalahi, nu reprezinta decat cazuri cunosucte de criminali patologici, care in cele din urma si au primit pedeapsa binemeritata.
-
Poate ca nu areperfecr cu Budapesta si Viena, dar a fost vb de o alegere.
Budpesta si Viena versus Osman siCronchan
-
Parca acum nu esti la fel!? La fel de nimeni in drum si fuge in tufa esti dar nu realizezi.
-
-
V-ATI BATUT JOC DE ROMANI , ATUNCI CAND ATI FOST IN ACELASI STAT! Imbecilule, crezi ca pentru degeaba a fost obligat Marele Horea sa faca 4 drumuri de Viena ,pentru drepturile romanilor?? Crezi,imbecilule, ca de bine ce le-a fost romanilor ,sub imperiul raului, au fost trasi pe roata Horea ,Closca si Crisan?? Sau Avram Iancu, de bine ce le-a fost romanilor, a condus Revolutia de la 1848 din Transilvania(alaturi de austrieci) impotriva ASUPRIRII MAGHIARE? Nu mai dezgropa, imbecilule, nedreptatile istoriei., HAIDE,MAI BINE SA NE GANDIM LA UN VIITOR MAI BUN!
Ce ti-au facut romanii, de ii jignesti la fiecare comentariu? Te comporti ,la fel ca stramosii tai medievali, in loc sa fii cu mintea evoluata,potrivit Mileniului 3 !
-
Traim in lumi diferite, stimate domn. Marele Horea (Nicola Ursz) si Avram Iancu (Jango Motzo) sunt pentru noi niste criminali scelerati care au ucis in mod animalic si crud femei si copii nevinovati.Cei doi criminali, in afara de intruchiparea perfecta a dusmaniei viscerale a plebei valahe fata de toti cei nevalahi, nu reprezinta decat cazuri cunosucte de criminali patologici, care in cele din urma si au primit pedeapsa binemeritata.
-
Vezi ca ai gresit adresa: Criminali de femei si copii sunt “cei 13 jenerali” , carora Natiunea romana trebuie sa le suporte trista statuie! Grotesca si plina de ura e lumea in care traiesti..
Haide sa uitam ceea ce a fost rau si sa construim un viitor mai bun! Daca istoria relatiilor noastre este presarata cu exemple nefericite, haide sa demonstram noi, ca le suntem superiori alora! Suntem cu totii egali in fata Lui Dumnezeu!PACE SI PRIETENIE INTRE POPOARE!
-
Stimate domn, RESPECT. In ce priveste orientarea spre viitor sunt absolut de acord cu dumneavoastra.
-
Unde e statuia? Ca mor de curiozitate.
-
-
-
-
Din păcate pentru noi, cam ai dreptate.
-
Ce comentariu dezgustator.Cat de ticalos sa fii sa deturnezi un articol comemorativ la adresa unui mare spirit precum Liszt Ferenc dandu-i o tenta antiromaneasca. Asa iti arati superioritatea ? Atata aroganta nemeseasca ma fac sa-mi dau seama cam cum s-or fi simtit romanii ardeleni sub cizma maghiara. Uita-te la ce ai scris si o sa-ti dai seama ce a fost in creierul si sufletul intelectualilor romani ardeleni.
Chicago Bull sigur ca lacomele hiene Budapesta si Viena ne-ar fi vrut ”in acelasi stat” cu dansele,DAR CA IOBAGI,SLUGI,CETATENI DE CATEGORIE INFERIOARA;daca azi ar da inapoi tot ce au jefuit de la cei subjugati si umiliti ar ramane in izmene!!!! Din pacate la 30!!!! ani de la Revolutie ROMANIA inca ”retrocedeaza”!!!! ”TARA MINORA”,cu politicieni, EVIDENT ”MINORI”,de calitate mai mult decat second hand!!!
-
Și acum ce suntem?
-
Mai Petre hienele alea “proaste“ de la Viena si Budapesta au impanzit Transilvania cu cai ferate, au construit orase si cetati, au facut scoli chiar si de limba romana, au primit pe copii romanilor la studii in Viena si Budapesta. Asta in vremea cand inca in regat se mergea doar calare si majoritatea mojicilor traiau in bordeie. Pana in zilele noastre inca se vede o deosebire drastica intre satele din Transilvania si retul satelor din Regat.