Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei a Frontierei Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra unui automarfar condus de un cetățean român și care era încărcat cu 17.960 kilograme îmbrăcăminte. Bunurile proveneau de la o societate comercială din Elveția, pentru o firmă din România.
“Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, stabilind faptul că șoferul nu deține documente complete necesare importului de deșeuri, în consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României”, transmite Poliția de Frontieră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!