Pe 1 septembrie s-au aflat rezultatele Sesiunii august-septembrie 2017 a Examenului de bacalaureat național, tot atunci putând fi depuse contestațiile.
Au fost depuse, la nivelul județului Arad, 180 de contestații. Cei mai mulți candidați au fost nemulțumiți de nota obținută la matematică, aceasta fiind proba la care au depus contestații 59 de candidați. Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 6 septembrie.
Procentul de promovare pentru județul Arad se situează la 29.25%, în creștere evidentă față de anul trecut, când s-au înregistrat 23.66 procente. Cei din promoția curentă au promovat în proporție de 31,46%, iar cei din promoțiile anterioare, în proporție de 25.30%.
180 de contestații la Bacalaureat
180 de contestații la Bacalaureat
Inspectoratul Școlar Județean Arad a anunțat că au fost depuse 180 de contestații pentru notele obținute de candidați în sesiunea a II-a a examenului de bacalaureat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
După ce Tribunalul Timiş a decis să îi trimită în judecată pe poliţiştii şpăgari, aceştia încearcă să scape de proces la Curtea de Apel.
România
Întreaga presă de peste hotare a reacționat la rezultatul șocant al alegerilor prezidențiale din primul tur desfășurate duminică, 24 noiembrie. Candidatul Călin Georgescu este descris ca fiind populist, ultranaționalist și pro-rus.
România
Imediat după închiderea oficială a urnelor, la ora 21, rezultatele exit-poll îl arătau pe Călin Georgescu, independent, pe locul trei în turul 1 al alegerilor prezidențiale, imediat după Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR).
3
România
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
1
Local
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!