NĂDLAC. A încercat să introducă în România 19 biciclete și 3 orgi electronice furate din Germania. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Galați, care se afla la volanul unei autoutilitară marca Ford Transit, înmatriculată în România. La controlul de frontieră, polițiștii au descoperit în compartimentul de marfă al autoutilitarei cele 19 biciclete de diferite mărci (Haibike, Sinus, Simplo, Bergamont, Ghost) şi 3 instrumente muzicale (orgi electronice) marca Yamaha pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă. „Din verificări a rezultat faptul că bunurile în cauză sunt declarate furate din Germania din 11 ianuarie. Persoana în cauză a declarat că transporta bicicletele şi orgile din Germania, de la o cunoştinţă pentru o altă cunoştinţă din România şi nu ştia că acestea sunt declarate furate”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Bicicletele şi orgile electronice, în valoare totală de 47.000 de euro, au fost reţinute în vederea confiscării, iar bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de tăinuire la furt.
19 biciclete si 3 orgi electronice confiscate la vama Nadlac
19 biciclete și 3 orgi electronice, în valoare de 47.000 de euro, furate din Germania au fost confiscate la frontiera Nădlac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
3
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
7
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Citiți principiile noastre de moderare aici!