Trei autoturisme au fost avariate în această dimineaţă în zona Mioriţa şi pe strada Vasile Milea, după ce doi copaci au căzut peste ele. Dacă în zona Mioriţa, copacul prăbuşit (probabil sub greutatea zăpezii) a avariat uşor două maşini, pe strada Vasile Milea (în spatele cinematografului Dacia), copacul căzut a avariat destul de serios aututorismul, crengile spărgându-i geamurile şi îndoindu-i caroseria. Pentru îndepărtarea copacilor au intervenit cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad. Pompierii au tăiat copacii şi i-au îndepărtat de pe maşini. Tot pompierii au intervenit şi la intrare în Arad dinspre Timişoara, acolo unde, în această dimineaţă, o maşină a derapat şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului. Cei de la ISU Arad au tras maşina înapoi pe drum. Din fericire, ocupanţii autoturismului nu au suferit răni.
În judeţ, potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, 19 localităţi au rămas fără electricitate în această dimineaţă. Până la această oră, pentru 15 dintre localităţi situaţia a fost remediată, în timp ce pentru celelalte patru localităţi rămase fără curent, se lucrează pentru realimentarea lor cu electricitate. 30 de posturi de alimentare cu electricitate au avut probleme din cauza zăpezii.
În ceea ce priveşte situaţia drumurilor, CNADNR ne informează că în judeţul Arad s-a intervenit cu 22 de autoutilaje cu 113 tone de material antiderapant pe A1, DN 7, DN 7B, DN 79, DN 79A. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Arad, nici în judeţ şi nici în municipiu nu au existat drumuri blocate din cauza ninsorii.
UPDATE ora 12.00 S-a reluat alimentarea cu electricitate şi în cele patru localităţi rămase fără curent de azi dimineaţă. Reprezentanţii Prefecturii Arad spun că s-a remediat problema alimentării cu energie electrică şi în cele patru localităţi rămase fără curent în acestă dimineaţă. Iniţial 19 localităţi nu avut de suferit din cauza unei defecţiuni ce le-a întrerupt alimentarea cu energie electrică, pentru 15 dintre ele remedierea s-a făcut până în ora 10,00, rămânând restul de patru localităţi fără curent. Între timp, situaţia a fost remediată şi cele 19 localităţi au din nou curent electric la această oră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!