Marți, 19 decembrie, în jurul orei 22:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român în vârstă de 47 de ani, conducând un autocar înmatriculat în România care circula pe ruta România – Spania.
La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunsă, în compartimentul de cală al bagajelor, cantitatea totală de 2.000 pachete de ţigări, fără timbru accizabil.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar șoferul autovehiculului a fost condus la sediul instituției pentru efectuarea unor verificări suplimentare.
“În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete pentru șofer, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, transmite Poliția de Frontieră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!