ARAD. Polițiștii locali cu atribuții de evidența persoanelor din cadrul Direcției Generale Poliția Locală (DGPL) Arad au efectuat, în prima jumătate a anului 2021, verificări privind respectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2005 privind domiciliul și reședința. Astfel, au fost identificate 2.886 de persoane care locuiesc în municipiul Arad fără actualizarea în actul de identitate a domiciliului/ reședinței. Persoanele au fost descoperite în urma verificării a 1.122 de asociații de proprietari.
Potrivit DGPL Arad, mai mult de jumătate din numărul persoanelor care locuiesc pe raza municipiului fără forme legale, identificate în cadrul acțiunilor de verificare a cărților de imobil, care se desfășoară continuu de la începutul anului, au domiciliul în actul de identitate în afara municipiului Arad.
Notificări
La solicitarea polițiștilor locali, administratorii/ președinții condominiilor au notificat persoanele care locuiesc în imobil în vederea îndeplinirii obligației de a solicita înscrierea în cartea de imobil. Pe lângă această obligație, locatarii imobilelor trebuie să se adreseze Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor pentru actualizarea domiciliului/ reședinței, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Clarificări
„În vederea clarificării interpretărilor referitoare la normele privind domiciliul/ reședința, aduse de către locatarii condominiilor în atenția polițiștilor locali, precizăm că cetățenii români au dreptul să își stabilească sau să își schimbe în mod liber domiciliul ori reședința, dar nu pot avea în același timp decât un singur domiciliu și o singură reședință. În cazul în care aceștia dețin mai multe locuințe, își pot stabili domiciliul sau reședința în oricare dintre ele (unde locuiesc în fapt), ținând seama de următoarele aspecte: *domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală; *reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu. De la obligația de a solicita înscrierea în actul de identitate a reședinței sunt exceptate: *persoana care locuiește la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic; *persoana internată într-o unitate sanitară/medicală” – transmite DGPL Arad.
Obligaţii
Persoana care găzduiește o altă persoană (proprietarul), în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor unde este situat imobilul.
Persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte actul de identitate responsabilului cărții de imobil, la solicitarea acestuia, pentru actualizarea cărții de imobil.
Persoanele care își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuință în termen de 15 zile de la mutare, iar pentru a evita situații confuze ulterioare, prezintă același grad de importanță solicitarea înscrierii datei plecării din imobil.
Trimite articolul
XAiurea
As vrea sa am numai cate 1 euro pt fiecare persoana ce locuieste ilegal in Arad peste acest numar de mai sus
In special la blocuri unde nu se poate tine o evidenta clara. Nimeni nu stie cine si la cine vine si cat sta. Daca este intrebat , raspunsul este ceva de genul : am stat 4 zile luna trecuta si am plecat iar acum am revenit si stau iar 3 zile si plec si tot asa Nimeni nu poate sa urmareasca fiecare cetatean dintr-un bloc cand vine cand pleaca. si cate zile a locuit in apartamentul respectiv Iar la case cu curte la fel Daca vine politia , iese gazda si spune ca are musafiri rude etc care stau cateva zile dar pleaca peste 1-2 zile etc cine ii poate verifica ? Tata Noe ?
Asa ca………… statistica nu e reala! Ca sunt unii care au recunoscut ca stau cu lunile fara forme legale din diverse motive e altceva Astia au fost sanctionati de politia locala , restul care nu recunosc acest lucru ….pa si pu !
Vorba lui coana Leana DOVADA dom,le dovada !
-
Puteai sta cu forme legale, chirie declarata la Finante. Putin conta.
Daca erai trecut in cartea de inobil la alta adresa decat cea din buletin, ti-au pus tidula in cutia postala cu invitatie la ei. Odata ajuns, ti-au data amenda. Cu cateva zile inainte, dadeau numai avertismente.
Nu trebuia sa recunosti nimic.
-
Cel putin peste douazeci de mii au vemit in Arad si stau fara forme legale. De la cersetori tigani, la olteni veniti cu trauista in bat sa se inavuteasca, la arabeti trecuti clandestin de cocalari in cardasie cu stiu ei cine.
Multe din amenzi sunt un abuz din partea poliției locale Arad . Eu am luat amenda și nu am locuit niciodată in Arad . … bine-nțeles urmează proces .
Despre cele 2.886 spun inventarele oficiale facute la blocuri. Dar nu i-ati numarat pe protejatii vostri ce au salase in Checheci, Triajul de vagoane cfr,, Sanicolau, Marului, Balastiera si prin cladirile intreprinderilor si condominiilor nelocuite si unele aproape ruinate te din centru si periferii.
Nu ati numarat vagabonzii si simulantii de infirmitati ori nebunie, ce ziua intreaga stau tolaniti pe trotuare cersind, inconjurati de gunoaie, cu tigara in mana si sticla de bautura si punga de aurolac sub haine, mai toti adusi din alte zone
Nu ati numarat clandestinii trecuti peste granită de traficanti si tinuti prin hosteluri, moteluri, ori casele din cartiere puse la dispozitie de interlopi.
Asa ca numarul de persoane locuiesc fără forme legale în municipiul Arad e mult mai mare
-
Bine zici.
-
Bine ca au dat amenzi aradenilor, pe care se asteptau sa ii gaseasca la alte adrese. Inclusiv celor cu doua proprietati.
Nu avertisment – direct amenda, cat sa te plimbe extra. Cuantumul era neglijabil, dar tot necesita un drum in plus.
Asta e adevarata munca de politist din pubctul vostru de vedere. Eu zic ca plimbati dosarul ca niste adevatati frecatori de menta. Si cum zicea anonim, in checheci nu aveti curajul sa intrati. Sunteti politisti de carton, fara grade adevarate sau studii adevarate. Gardieni publici fara scoala ati fost dintotdeauna si nu ne veti castiga respectul prea curand.
In sfarsit sa luminat borfasi din groapa administrativa. Ce sa zicem de tigani gabori și tofleni care sint in număr de peste 2000 in Arad veniți din alte zone ale tarii, cu ginduri viclene. Str. Preparandiei , Dorobanti, Oituz, pline de gabori veniți sa stimuleze uscaturile din anaf. În tot județul numai tepe și nemulțumiri în urma acestor jeguri.
Ba dar ce apucaturi ceausite…e treaba omului unde sta si cat,carti de imobil erau pe vremea sekuritatii,mijloc de supraveghere in masa.
Nu stati de vorba cu bosketarii de la locala,nu le dati acte sa verifice….nu e treaba lor,Constitutia garanteaza dreptul la libera circulatie! Nu e treaba lor unde stai si cat ca nu-ti dau ei bani. Daca devin insistenti,o ranga sau o cheie de roti peste mufa o sa faca minuni,anul teecut doi pisati de astia de la locala au ramas cu mufele sparts pe malul Muresului dupa ce s-au dat cocosi cu un flacau din Sighet…aia sigur nu mai merg in control nicaieri,garantat…
Problema se pune în fel următor sunt mulți care la o vârstă perimată de 40 50 de ani nu vorbesc de cei care au vârsta între 30 de ani ajung să nu-și poate permite să-și mențină o familie și prin acest fel nu fac decât un răgaz de timp să-și poată aduna ce mai poate din viața lui o să prindă putere să mănânce după care iar să ajungă pe un drum din acela de punându-și dosarul social la primărie toate acestea nu se fac decât pe niște adrese în care nu pot să le dovedești din cat prin faptul că oamenii ăștia au nevoie de susținere și de ajutor eu sunt asistent social șiȘi cunosc acest fenomen este un fenomen care nu poate să nu existe în vreme ce statul român tot ce înseamnă loc de muncă nu oferă o susținere legat de un loc de muncă și un venit care să poată să ajute copiii să mănânce măcar din familie deci nu e ceva e un sunt cazuri extreme de urîtă și ești gabor în care se află pe strada aceea Preparandiei Oituz sunt excepții de la de la această viață în care ei au gândit trebuie să lucreze singuri altfel mor de foame
-
Gabor și parcagii pui de vipera moarta cum esti tu analfabetule asistent social ?!? Eventual ,,asisti,, cersetorii ce ii trimiti sa iti produca banii ce ii spargi la casele de pariuri
Sint multi. Numai la mine in bloc sint date 4 apartamente in chirie fara forme legale. Cred ca merita dati in git acestia
Vreau sa va povestesc ceva legat de incompetenta politiei locale din Arad. Am locuit cu forme LEGALE (flotant) intr un cartier din Arad, inainte de plecare, am anuntat proprietarul si administratorul. La 2 ani jumate dupa ce m am mutat, intr un alt cartier, in apartamentul proprietate personala(cu domiciliul nou pe buletin) vine un idiot la usa sa mi aduca la cunostinta o amenda, scrisa de o idioata, in care scria ca eu locuiesc cu forme ilegale intr un alt cartier. Le explic frumos ca eu nu mai locuiesc acolo de aproape 3 ani, si cat am locuit am avut flotant. Imi spun ca nu exista asa ceva, dupa care ii intreb cum doamne m au gasit la domiciliul meu sa mi aduca amenda la cunostinta? Au zis sa vorbesc cu sefii lor. Sun la prostimea locala Arad, expun problema, dupa care mi se spune ca nu am dreptate si ca ei stiu sigur ca locuiesc unde locuiam acum 2 ani si ceva ca au verificat. Tipa care mi a scris amenda e o pitipoanca blonda de la locala, pe la 35 grasa si urata numele incepe cu A. Au zis ca doar in instanta pot anula amenda incompetentei.
Prostie maxima, aceasta activitate aberanta, afirmatia ”fara forme legale” arata cata competenta au acesti … locali, dar ce este trist este faptul ca acest nou Primar tace, accepta in mod inedit aceasta hartuire a cetatenilor care locuiesc legal, deoarece sunt proprietari asupra imobilele unde locuiesc, iar ceea ce reglementeaza aceasta ordonanta este luarea in evidenta a persoanelor, nicidecum ”vanarea” cetatenilor care au mai multe proprieatati si nu vor sa se stie unde locuiesc efectiv pentru a nu fi deranjati…
Interesant este cum va raspunde Primarul la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, in calitate de conducator al acestei institutii, fata de faptul că le-au fost preluate datele cu caracter personal al mai multor cetateni fara acordul lor?
Mai mult, Legea nr 114/1996, reglementeaza folosirea locuintei…
Rusine!
Afară cu ” intrusii” din Arad.
Pot fi din orice regiune a țării ..!
Afară cu ” intrusii” din Arad.
Pot fi din orice regiune a țării ..!
Mă refer la cei care stau ilegal !