Instanţa a decis: pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, Zsolt David Mojsza este condamnat la 20 de ani de închisoare. Despre ce eveniment este vorba? Despre gestul inuman făcut de Mojsza în seara de 24 februarie, când a incendiat, cu bună ştiinţă, un alt bărbat. La finele lunii martie procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au anunţat că Zsolt David Mojsza a fost trimis în judecată, fiind acuzat de omor calificat. „Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că inculpatul, în seara zilei de 24.02.2017, în faţa gării principale din Arad, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a aprins cu o brichetă hainele numitului A.C., provocând decesul acestuia în urma arsurilor cauzate”, anunţau anchetatorii. După numai două luni de zile, judecătorii Tribunalului Arad au avut toate probele pentru a emite o sentinţă în acest dosar: „condamnă pe inculpatul Mojsza David Zsolt la 20 (douăzeci) ani închisoare pentru infracţiunea de omor calificat, în regim de detenţie”. Mai mult, din cauza infracţiunii grave pe care a comis-o, inculpatului îi vor fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii profilului genetic, probe care vor fi stocate în cadrul Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
Distrug bricheta
Ce au mai decis judecătorii? Să distrugă arma crimei. Iar cum arma crimei este o… brichetă, s-a decis distrugerea ei. „Confiscă de la inculpat, în vederea distrugerii, bricheta marca <Bic> de culoare verde, funcţională, aflată la dosarul cauzei, în plic sigilat – fila 72”, se mai arată în sentinţa Tribunalului Arad. Totodată, cum victima era om al străzii, s-a constatat că nu au existat părţi civile în proces care să ceară posibile daune materiale sau morale.
Poate fi atacată
Sentinţa pronunţată de judecătorii Tribunalului Arad poate fi atacată cu apel, nefiind una definitivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!