Nu e zi în care medicii oftalmologi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad să nu efectueze operaţii de cataractă. Media e de trei operaţii pe zi, cazurile fiind rezolvate în funcţie de programarea pacienţilor. Dincolo de numeroasele intervenţii, cel mai important este că operaţiile de cataractă sunt gratuite pentru persoanele asigurate, în cazul folosirii lentilelor standard.
90% din intervenţii
„Cataracta este una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni oftalmologice din județul Arad, iar dovadă stă faptul că 90% dintre intervențiile realizate de noi, în cadrul Compartimentului Oftalmologie sunt operații de cataractă, ceea ce înseamnă aproximativ 20 de cazuri pe săptămână” – a precizat dr. Roxana Trînc, medic șef al Compartimentului Oftalmologie al Spitalului Judeţean Arad.
Trimitere de la medicul de familie
Arădenii diagnosticați cu cataractă, care vor să se opereze la Compartimentul de Oftalmologie din cadrul Spitalului Judeţean au nevoie doar de o trimitere de la medicul de familie.
„Dacă pacientul dorește să se opereze, trebuie să efectueze o keratometrie și o biometrie, în urma cărora i se măsoară valoarea dioptrică a cristalinului artificial. Mai apoi se face o solicitare către Casa de Asigurări de Sănătate pentru lentila intraoculară artificială. Dacă pacientul dorește lentila standard, atunci aceasta este decontată integral de Casa de Asigurări de Sănătate. În cazul în care se dorește o altă lentilă, de calitate superioară, atunci, diferența de preț va fi suportată de pacient”, a explicat dr. Roxana Trînc, medic șef Compartiment Oftalmologie.
Investiţie
Doar anul trecut, Primăria Municipiului Arad a investit peste 130.000 de lei în aparatură pentru sala de operație de la Oftalmologie. Aparatura e destinată intervențiilor chirurgicale în cazul pacienților diagnosticați cu cataractă, pentru diagnosticarea glaucomului dar și pentru determinarea dioptriilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!