UPDATE 2. Cetateanul turc care a fost prins transportand 203.000 pastile de ecstasy a fost arestat preventiv, sambata dupa masa, pentru trafic de droguri de mare risc.
UPDATE 1. 56,6 kilograme este greutatea celor 203.000 de pastile de ecstasy, descoperite, azi noaptea, la frontiera Turnu. Valoarea celor 203.000 de pastile de ecstasy se ridica la peste un milion de euro. Comisarul sef, Iancu Daniel, din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontiera Arad a spus că cetăţeanul turc, cel care se afla la volanul autoutilitarei în care au fost descoperite drogurile, a prezentat la controlul de frontieră acte false. Bărbatul s-a legitimat cu acte false bulgăreşti. Poliţiştii de frontieră de la Turnu avut suspiciuni în ceea ce priveşte paşaportul bulgăresc prezentat de turc, aşa că au demarat cercetările, descoperind că documentul este fals. În urma controlului amănunţit efectuat şi în autoutilitara cu care cetăţeanul turc intenţiona să iasă din Romănia s-a descoperit un locaş special amenajat în care se aflau ambalate cele 203.000 de pastile de ecstasy. Cetăţeanul turc a declarat că nu ştia că în autoutilitara pe care o conducea se aflau ascunse droguri. Cercetările sunt efectuate de către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate – Biroul Teritorial Arad, sub coordonarea procurorului DIICOT Arad.
Cetăţeanul turc a fost reţinut şi urmează să fie prezentat Tribunalului Arad cu mandat de arestare.
TURNU. Ofiţerii Serviciului de Combatare a Crimininalităţii Organizate – Biroul Teritorial Arad, împreună cu poliţiştii Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Arad – Sectorul Poliţiei de Frontieră Turnu, au descoperit într-un camion condus de un cetăţean turc aproximativ 200.00 de pastile de ecstasy.
Ancheta – în acest caz – continuă sub coordonarea procurorului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!