ARAD. La o lună de când s-a turnat betonul aferent pilei P2 a noului pod peste Mureș, municipalitatea anunţă că s-a ajuns la faza execuţiei blocului de ancoraj al construcţiei. Nu neapărat pentru a ne ţine la curent cu graficul lucrărilor, ci pentru a-i preveni pe cetăţeni în legătură cu deranjul creat de transportul betonului necesar în această fază a lucrării.
„Joi, 29 septembrie 2022, începând cu orele 6.00, constructorul contractat de municipalitatea arădeană pentru realizarea proiectului <Lucrări de amenajare traseu transport public de călători cu autobuzul care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și stradă Ștefan cel Mare> va executa lucrările de turnare a betonului aferent Etapei 1 Culee C2 – Bloc de ancoraj, la noul pod peste râul Mureș. Pentru a transporta cantitatea necesară de beton (1.800 mc), va fi nevoie de aproximativ 200 de curse. Turnarea se va face pe parcursul întregii zile” – transmite Primăria Arad.
Trasee
Mașinile care vor transporta betonul necesar lucrării vor avea următoarele trasee:
*str. Aurel Vlaicu – autostrada – str. Constatin Ticu Dumitrescu – str. Coloniștilor – str. Economului și retur;
*str. Câmpul Liniștii – str. Cocorilor – str. Pădurii – calea Bodrogului – autostrada – str. Constatin Ticu Dumitrescu – str. Coloniștilor – str. Economului și retur;
*str. Câmpurilor – Centură – autostrada – str. Constatin Ticu Dumitrescu – str. Coloniștilor – str. Economului și retur;
*str. Câmpurilor – Centură – autostrada – str. Constatin Ticu Dumitrescu – str. Coloniștilor – str. Economului și retur;
*str. Podului – str. Lungă – Porumbacului – Liviu rebreanu – Pădurii – Bodrogului – autostrada – str. Constatin Ticu Dumitrescu – str. Coloniștilor – str. Economului și retur.
La varianta retur se poate veni și pe strada Câmpia Turzii.
Din cauza condițiilor meteo care afectează lucrările pe stradă Ticu Dumitrescu, se va utiliza și următorul traseu: Autostrada – Ogorului – Calea Timisorii – Constituției – Câmpia Turzii – Economului – Șantier.
„Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat și va mulțumim pentru înțelegere” – se arată în încheierea informării transmise de Primărie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!