ARAD. Nu au aplicat schemele de sprijin pentru plata facturilor, iar acum sunt buni de plată. Gaz Vest, companie care furnizează gaz și în Șofronea, Curtici, Zimandu Nou, Zimand Cuz, Andrei Șaguna, Șimand, Nădab, Zerind, Iermata Neagră, Ineu, Vinga, Macea, Sînmartin, Pîncota, Măderat, Mâsca, Șiria și Galșa, a fost sancționată de către ANRE.
Potrivit unui comunicat transmis de ANRE, „au fost finalizate verificările privind îndeplinirea obligației de emitere de facturi care să cuprindă informații corecte, transparente, clare și complete referitoare la plafonarea prețului final al energiei electrice și al gazelor naturale precum și consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensației”. Așadar, atât Gaz Vest cât și Electrică Furnizare „nu au aplicat clienților beneficiari schema de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, pentru luna noiembrie 2021, afectând astfel interesele economice ale clienților finali beneficiari ai schemei”. Ambele companii au fost sancționate cu câte 200 de mii de lei, amendă contravențională.
Facturi refăcute
„Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul refacerii facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale din luna noiembrie 2021, cu aplicarea schemei de sprijin”, mai subliniază ANRE.
Trimite articolul
XAcum problema este că trebuie să știm să lucrămInvestițiile din Arad tot ce înseamnă fabrici ce înseamnă tehnologie tot ce înseamnă oameni să fie într-adevăr o valoare a încrederii și a umilinței în care noi știm să ne încadrăm aleluia.
Poate că ăștia din primărie acești oameni din primărie citești și comentariile și își dau seama că tot ce se face în România se face cu un singur scop investiții macro ca fiecare om în parte să ajungă și el să depună niște bănuți în bancă în conturile primăriei a statului a impozitelor haideți să vedem ce putem face ca să nu mai ținem evidența unui salar ca să compensăm la sărăcie e ceva inadmisibil în felul acesta despre ce situație vorbim când noi trebuie să fim mai solidar trebuie să ne ajutăm între noi asta era deviza celui mai mare om în stat nu păi haideți să vedem ce ar putea să devină un producător de Electric noi oamenii am putea deveni o forță de muncă în care să nu murim de foame din contră să avem investiții să avem grădini să avem parcuri să avem investiții într-adevăr legat de ce înseamnă izolarea aceasta a caselor să vedem infrastructura multor state în care am putea să electrificat cu panouri solare haideți să vedem aceste situații cei de la primărie Fundația curi cu beu ei vă scrie acuma de acolo vă scriem unde noi suntem mulți romi care vrem să ne dezvoltăm în țara aceastafundatia curcubeul condusă de primarieeee
Mai bovis naturae pre nume ILIEVICS….ce ai castigat ca tot ai vrut sa fentezi?! O mare pwla….Iar in aprilie, niciun client nu va mai reveni la tine, magar batut in cap ce est!
O mare grsseala ca i-a amendat.Cine plateste amenda? Tot consumatorul pina la urma.
praf in ochi. amenda va fii platita tot din buzunarele noastre, ale cetatenilor care muncesc ca si sclavii si baga ca migu la banda.
trebuie dosar penal si parnaie pe viata pentru toti angajatii acestei firme de cacat!!