Spre deosebire de anii trecuți, când tinerii se înghesuiau să conteste notele obținute la matematică, anul acesta “conduce detașat” limba și literatura română. 118 elevi arădeni s-au simțit nedreptățiți de către profesorii care le-au corectat lucrările de la Evaluarea Națională, contestând notele pe care le-au obținut inițial. Alții 88 și-au contestat notele la matematică, în timp ce notele obținute la probă scrisă la Limba și literatura maternă i-au nemulțumit pe doar trei candidați.
Contestarea notei nu le aduce acestora, însă, siguranța că noua notă, pe care o vor avea după reevaluarea lucrării, va fi mai mare. Conform regulamentului de organizare a examenului, va rămâne finală notă obținută după contestații.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!