Arad. În data de 5 aprilie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 21 de ani. Bărbatul conducea o autoutilitară înmatriculată în Polonia și se deplasa pe ruta România – Germania.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, într-un locaș special amenajat, doisprezece cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, Pakistan și Nepal, cu vârste cuprinse între 20 și 43 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale.
Totodată, o patrulă din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac a identificat pe Autostrada A1, la aproximativ 10 km de linia de frontieră, un automarfar care staționa pe banda de urgență și avea cablul vamal secționat. În prezența șoferului, s-a luat măsura deschiderii compartimentului marfă, în interiorul căruia au fost descoperite două persoane.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele ascunse sunt cetățeni din Camerun, în vârstă de 26, respectiv 29 de ani, intrați legal în țara noastră.
La frontiera verde
Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărșand au observat, în timpul desfășurării activităților specifice de supraveghere a frontierei, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, șapte persoane care se deplasau pe jos. S-a procedat la deplasarea spre locul unde se aflau persoanele și interceptarea acestora. Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Pakistan, Nepal și Etiopia, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani.
“Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, informează Poliția de Frontieră.
Trimite articolul
XIi intalnesti peste tot in oras, e clar ca aici e o retea care ii taxeaza sa ii aduca si sa ii treaca. Numai cine trebuie nu ii vede nu gaseste organizatia sa o destructureze iar pe ei sa ii adune si repatrieze