Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărșand pe timpul derulării misiunilor specifice, au observat, că din remorca unui automarfar aflat pe sensul de ieşire din ţară, au coborât 10 persoane. Acestea au încercat să evite controlul de frontieră, deplasându-se pe câmp cu intenția de a trece fraudulos în Ungaria. “În apropierea liniei de frontieră, cele 10 persoane au fost oprite și conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Afganistan, majoritatea fiind solicitanți de azil în țara noastră”, au precizat reprezentanții STPF Arad.
În aceeași zi, însă la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materiale de construcție pentru o societate comercială din Polonia. Potrivit STPF Arad “în urma controlului amănunţit efectuat de colegii noștri împreună cu autoritățile maghiare, au fost descoperiți, ascunși deasupra locului destinat roții de rezervă, doi cetățeni străini. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetăţeni din Tunisia, în vârstă de 25 de ani, solicitanți de azil în România”.
Acţiuni similare s-au desfăşurat şi la Sectorul Poliţiei de Frontieră Turnu, unde polițiștii de frontieră – cu sprijinul lucrătorilor de la Poliţia oraşului Pecica – au depistat într-o parcare din zona localităţii Pecica, un grup de 10 cetățeni străini care nu își justifica prezența în apropierea graniţei cu Ungaria. În urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, solicitanți de azil în România. După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanţii de azil au fost îndrumaţi să se întoarcă în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi, iar minorii au fost preluaţi de DGASPC Arad.
“În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, mai menționează cei din cadrul STPF Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!