Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat în data de 28.02.2024, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de un cetățean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, anvelope second-hand, de la o societate comercială din Spania pentru o firmă din România.
“Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din Cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era de fapt încărcat cu 22.240 kg de deșeuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport”, a transmis Poliția de Frontieră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!