Cazurile au fost înregistrate în decurs de 24 de ore, de duminică până luni. Conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, numărul total al cazurilor înregistrate în județ de la începutul pandemiei până pe data de 8 martie 2021 este de 17.951. Dintre aceste persoane infectate, 16.360 au fost declarate vindecate (94 de duminică până luni), iar alte 691 au fost declarate decedate. În decurs de 24 de ore, de duminică până luni, au fost raportate două decese în rândul pacienților arădeni infectați cu virusul SARS-CoV2.
Conform sursei citate, numărul cazurilor active la nivelul județului este de 900, 687 dintre acestea fiind la persoane aflate în izolare la domiciliu și alte 213 la persoane aflate în spitalele din județ. În ceea ce privește cazurile noi, nu știm unde au fost înregistrate, dat fiind faptul că Instituția Prefectului Județului Arad nu mai comunică aceste date, transmițând acum doar incidențele și numărul de cazuri înregistrate în ultimele 14 zile.
Cele mai mari incidențe sunt raportate la Șilindia – 10.24 cazuri la mia de locuitori, Dorobanți – 3.80 cazuri la mia de locuitori, Pecica – 3.64 cazuri la mia de locuitori, municipiul Arad – 3.29 cazuri la mia de locuitori și Șofronea – 3.03 cazuri la mia de locuitori. Incidențe între 1,5 și 3 se înregistrează în Nădlac, Hălmăgel, Zăbrani, Vladimirescu, Semlac, Felnac, Curtici, Vârfurile, Frumușeni și Livada.
Trimite articolul
X“Instituția Prefectului Județului Arad nu mai comunică aceste date”
Da, de ce?
Nu sunteți ziariști sa întrebați ?
De ce aceasta secretomanie ?
Dacă nu sunt aceste date articolul e fără rost
De interes public sunt testele făcute și cazurile noi în fiecare localitate.
Ar mai fi de interes și numărul elevilor infectați și din ce scoli provin, dar asta e deja topsecret.
-
@DeVinSpin, de un an de zile ne mint tot timpul cu nerusinare. La ce iti foloseste și mai multă minciună, cu te ajută? Scârbă maxima pentru toți.
-
Macar s-a isi justifice salariile si sporurile de conditii defaimatoare.
-
-
BINE ZIS ! institutia prefectului in a cui slujba este ???
-
O fi de oprimare !
-
-
în primul rănd pentru că s-a schimbat prefectul Stoian minicinosul precum și subrefecți amândoi,acum până se reintră in normal mai durează ceva….apoi să vezi,să te ții …date😯😯😯!
-
Secretomania e pentru a fi în zona roșie sa poata băieți sa faca ce vrea achiziții publice etc
Și să o de-a din pix cu infectările că așa e la noi de ce sa nu oprim afacerile sa dam toți faliment că așa vrea niste imbecili .
Apropo despre gripa sezoniera se mai stie ceva?
-
Nope, a păpat o covidutu.
-
😂😂😂😂😂
-
-
how dare you??!! gripa sezoniera/raceala nu mai exista! conspirationistule!
-
La nivelul judeţului Arad sunt raportate pănă în prezent un număr total de 11 cazuri de gripă sezonieră, confirmate prin probe de laborator.Multumit?
Pai nu e mai usor de ascuns minciuna sub pres daca nu comunici datele ? o da ! arunci o cifra si covidopatii intra in tremurici ca s ar putea sa i prinda covidu de mot
Intre timp sunt 25,78.
Cat timp restrictiile sunt doar pentru unii nu se va termina niciodata pandemia. Terasele astea inchise de ce functioneaza ? La fortuna, la bottega, la pergola.
Multe restaurante si baruri functioneaza la interior cu zeci de persoane in regim de party si politia nu face nimic , nici un control
-
Tu ai ceva cu ei! Vrei sa dea faliment daca inchid!!!!!
-
Ai spionat in fiecare zi permanent la fiecare unitate enumerata si ai vazut ca nu se fac controale ? Ascunde-te in camara cu masca pe bot si vei fi in siguranta lasa-i pe atii sa traiasca… daca erau focare acolo inchideau din lipsa de personal ca doar virusul e foarte contagios si extrem de periculos
-
Așa se întâmplă când nu respectați regulile. Vă zis șefu să stați în casă și să ieșiți doar daca trebe voi nimic. Ieșiți tati pe strada. Abia mai poți mere cu bemeveul nu ai unde da o liniuță că ieșiți tati cu rablele.