Astfel acestea vor ajunge pentru elevii din municipiul Arad, dar și pentru cei din Almaş, Apateu, Bocsig, Brazii, Cermei, Dezna, Felnac, Hălmagiu, Hăşmaş, Iratoşu, Mişca, Curtici, Ineu, Nădlac, Pâncota, Pecica, Sebiş, Păuliş, Şilindia, Târnova, Vărădia de Mureş, Zimandu Nou. Localitățile au fost selectate conform cu solicitările şi propunerile transmise de comun acord de către Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad. „A fost o colaborare foarte bună între cele trei instituţii şi multe drumuri la Bucureşti pentru a primi microbuzele. Aşteptăm acum să primim şi microbuze de 28 de locuri, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării ne-au promis că, odată ce vor fi achiziţionate, vor fi repartizate şi către judeţul nostru”, a spus Cristian Drăgan, administratorul judeţului.
23 de microbuze pentru elevii arădeni
Vor merge la școală cu microbuze noi. De la 1 septembrie, 23 de localități vor beneficia de noi microbuze școlare în urma repartizării făcute la nivel național.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Donald Trump a afirmat sâmbătă că încearcă să recupereze banii din ajutorul american acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuțiilor dintre Washington și Kiev asupra unui acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, transmite AFP.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!