Un eșantion de control ce conține un număr de 234 fermieri și o suprafață totală controlată de 29.567,12 ha a fost stabilită de APIA pentru judeţul Arad. Vorbim de controale pentru a se verifica respectarea normelor de condiţionalitate, a cerințelor minime și specifice aferente schemelor de plată în sectorul vegetal.
„Pentru controlul pe teren aferent schemelor de ajutor din sectorul vegetal – 213 fermieri, iar pentru controlul pe teren privind condiționalitatea – 54 fermieri. Menționăm că eșantionul de control aferent Campaniei 2024 este mai mic cu un număr de 276 de fermieri față de Campania 2023. Ca în fiecare an, instituția noastră se bazează pe cooperarea și sprijinul fermierilor pentru ca această activitate să se desfășoare în mod corespunzător”, a transmis directorul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Arad, Alin Triponescu.
Controalele se desfășoară în conformitate cu Procedura operațională de control clasic pe teren aplicabilă în Campania 2024, iar APIA are obligația ca până la data de 11 octombrie 2024 să efectueze controlul la fața locului pentru cererile de plată eșantionate în acest scop. Controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice se va efectua, după caz, în iarna sau primăvara anului următor. În cazul în care fermierii refuză efectuarea controlului pe teren de către inspectorii APIA, cererea de plată va fi respinsă de la plată.
La nivel național, eșantionul de control extras din baza de date APIA conține un număr total de 13.160 fermieri și o suprafață totală controlată de 795.003,69 ha, pentru care se vor verifica respectarea normelor de condiţionalitate, a cerințelor minime și specifice aferente schemelor de plată în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!