ARAD. În Arhiepiscopia Aradului 24 de biserici o au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași: Agrişu Mare; Archiş; Avram Iancu; Căpâlnaş; Căprioara; Cil; Coroi; Dorgoş; Groşeni; Gura Văii; Hăşmaş; Joia Mare; Laz; Măgulicea; Mănăştur; Moneasa; Nermiş; Ostrov; Rădeşti; Sintea Mică; Şagu; Tauţ; Biserica din incinta Spitalului Clinic Județean Arad; Schitul de maici de la Bodrogul Vechi.
În trei dintre acestea, cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, se află Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva ce a acoperit cinstitele ei moaște pentru o vreme, și anume la: Schitul de maici de la Bodrogul Vechi, Biserica din incinta Spitalului Clinic Județean Arad și în biserica din Parohia Căprioara, Protopopiatul Lipova.
Viața Sfintei
Sfânta Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea. S-a născut în Epivata, pe teritoriul european al Turciei de azi, într-o familie de creștini.
Pe când era copilă, a auzit la biserică îndemnul Mântuitorului:
„Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34).
Din acel moment a renunțat la tot și a plecat în căutarea liniștii. A trecut prin mai multe regiuni și s-a stabilit într-o mănăstire de maici din Pustiul Iordanului. A petrecut mai mulți ani în singurătate și în multe lipsuri.
Într-o noapte, un înger i-a apărut în vis și i-a spus să părăsească pustia și să se întoarcă în patria sa, unde trebuie să-și lase trupul pământului. După doi ani petrecuți în ținuturile natale, a trecut la Domnul, necunoscută de nimeni.
Moaștele
Trupul său binemirositor a fost descoperit în chip minunat după ce un marinar a fost înmormântat în apropierea locului său de odihnă. Sfânta Parascheva s-a arătat în vis unui creștin și i-a spus să-i ia trupul de lângă cel al marinarului, care răspândea un miros greu.
Sfintele sale moaște au fost așezate într-o biserică închinată Sfinților Apostoli și au devenit imediat un izvor de vindecare pentru bolnavii din zonă. Moaștele sfintei au fost duse, într-un amplu periplu, de-a lungul secolelor, din Epivata, la Tîrnovo, la Belgrad și la Constantinopol. În 1641, în timpul domniei lui Vasile Lupu, Patriarhia din Constantinopol i-a oferit acestuia în semn de recunoștință moaștele cuvioasei. Acestea au fost așezate în 13 iunie 1641 în Biserica Sf. Trei Ierarhi din Iași.
Din anul 1888, moaștele Sfintei Parascheva se păstrează în Catedrala Mitropolitană din același oraș, care devine în preajma sărbătorii sale, cel mai însemnat loc de pelerinaj din țară.
Minuni
Sfânta Parascheva vindecă boala cancerului, ajută nou-născuții, redă vederea, oferă sprijin în orice împrejurare a vieții, după cum atestă numeroasele mărturii ale credincioșilor.
Sărbătorită în 14 octombrie
În fiecare an, pe 14 octombrie, credincioșii ortodocși o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei. La Iași, are loc unul dintre cele mai importante pelerinaje din România, la care participă mii de oameni. În 2024, pelerinajul a început pe 8 octombrie.