NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 24 de cetăţeni din Bangladesh, India și Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu plăci ceramice și într-o autoutilitară.
“În noaptea de 14 spre 15 august, în jurul orei 00:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Turcia și care se deplasa pe ruta Turcia – Germania.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, ascunși în compartimentul pentru marfă, 17 cetățeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh și India și intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, luni dimineața, în urma unui controlul amănunțit efectuat asupra unui automarfar, condus de un alt cetățean turc, ce transporta plăci ceramice pe ruta Turcia – Germania, au fost descoperiți ascunși, șapte cetățeni din India și Afganistan. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun. JA – I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!