Un microbuz în care se aflau 24 de migranți – adulți și copii – a fost oprit de polițiștii de frontieră pe autostrada A1 în noaptea de luni spre marți. Autovehiculul – marca Mercedes Sprinter – se deplasa pe autostradă înspre orașul Nădlac. Cei 24 aveau vârste cuprinse între 2 și 75 de ani. „Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au declanşat o acţiune specifică pentru combaterea migraţiei ilegale, ocazie cu care au observat pe sensul de mers dinspre autostrada A1 înspre orașul Nădlac, o autoutilitara marca Mercedes Sprinter. Având suspiciuni cu privire la marfa transportată, polițiștii de frontieră au procedat la oprirea autoutilitarei și la legitimarea șoferului, constatând că este vorba despre cetăţeanul român, Nicolae F., în vârstă de 37 de ani, din judeţul Sălaj. De asemenea, în interiorul autoutilitarei, polițiștii de frontieră au descoperit 24 de cetățeni străini. Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni sirieni și irakieni, 8 bărbaţi, 3 femei și 13 minori, adulții având vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani, iar minorii între 2 şi 16 de ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România. La cercetări, s-a stabilit că solicitanţii de azil intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit migranţilor lucrare penală pentru comiterea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar călăuzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.
24 de sirieni și irakieni înghesuiți într-un microbuz pentru a fi trecuți ilegal frontiera Nădlac
24 de sirieni și irakieni înghesuiți într-un microbuz pentru a fi trecuți ilegal frontiera Nădlac
Reactualizat la:
24 de migranţi sirieni și irakieni care intenţionau să treacă ilegal frontiera, călăuziţi de un bărbat din Sălaj au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră de la frontiera Nădlac.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!