În doar două zile, 30-31 ianuarie, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au legitimat 4.951 de persoane, au verificat 239 de societăți și 71 de mijloace de transport. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 180 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 32.400 de lei, dintre care 25, în valoare de 5.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și celelalte pentru nepurtarea măștii de protecție.
„Conform H.G. 935/2020, reamintim că purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice. De asemenea, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23,00 – 05,00, cu câteva excepții: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie”, transmit autoritățile.
Trimite articolul
XJenant!!! Asta e o dovada in plus ca in Romania drepturile omului sunt o gluma proasta iar politia si jandarmeria sunt doar instrumente in mana unor nebuni….
Si nu ma luati cu povesti ca si in Germania e la fel, nu inseamna ca daca aia sunt toti pe invers trebuie sa fim si noi…
Nu e normal sa porti masca in aer liber si sa fii amendat ca pleci de acasa dupa o anumita ora. Asta se intampla sub un regim nazist. Ma intreb ce urmeaza, steaua galbena pe piept pentru cei ce vor refuza “binefacerile” vaccinului???
-
Mai taci dracu de frustrat
-
Mai tampitule ! garcea de ce nu are manusi pe mana cand imi ia actele pentru control ???????? poate cu 3 min inainte de a ma legitima pe mine a oprit si legitimat pe altul care chiar sarmanul om e bolnav , cu mainile goale a preluat actele acelei persoane , o fii luat virus de la respectivul ca pe urma sa infecteze actele mele , nu ? ia sa faca bine in plm de idiot ce esti , sa foloseasca la fiecare control cate o pereche de manusi , plm de fazan motzat cu frica in cur , asta doar asa daca tot vorbim de legea a combaterii bolilor
-
si cu manusi si fara tot transmite virusul daca l-a kuat de la un alt sofer. Normal e sa i se arate actele le geamul masinii si atat !
-
Mai taci si tu dracu. Numa comentatori profesionisti
-
pt anonim
si cu manusi e cam tot aia Si manusile pot fi infectate daca a pus mana pe actele unui infectat ,
normal ar fi sa i le arati pe geam si atat!-
Nu ai inteles ce am spus ! daca tot o ard astia cu legea asta a combaterii bolilor , am pretentia ca politistul la fiecare verificare de acte sa foloseasca o pereche de manusi , te a oprit pe tine , isi pune frumos manusi dupa care le arunca , iar la urmatorul foloseste o alta pereche de manusi , stiu ca suna absurd , dar insasi legea in sine e absurda
-
-
-
-
Mai mult respect din partea dumneavoastra pentru institutiile statului s-ar cuveni. Pentru ceia ce a-ti scris vi s-ar cuveni o amenda. Daca nu va place in Romania puteti pleca in Germania. Credeti ca acolo e mai bine?
-
Sigur ca da,mai mult respect,ca ei au mult respect pentru noi ,cetatenii ce prin taxele noastre le platim salarii…
-
Mars in plm de fazan , si tu si idiotul de mai sus , tu ai pretentia de respect ? pt cine mai agarici , pt cine ??? ….auzi la idiotul ! amenda pt ca omul si a spus parerea !!! mai comunistule idiot , de dreptul la opinie ai auzit ? sau tu traiesti inca in trecut cand toti trebuia sa ia pozitia de drepti ? tampitule ! de ce trimiti omul din tara lui ? adica daca e o lege proasta si cineva isi spune parerea vis a vis de ea , dupa mintea ta aia in colturi , trebuie sa paraseasca tara daca nu i convine , nu ? doamne ca redus/a poti sa fii !!!… ai auzit de termenul de abrogare a legii ??? de ce crezi ca exista aceasta masura ? tocmai datorita faptului ca au fost , exista si vor exista situatii cand se constata ca legea e facuta prost de niste idioti
-
Apa in gura rapid ca faci praf. Guuuraaaa! Shhh
-
Ma ! ia spune drept , tie iti place sa o sugi cu tupeu , nu ? sau esti un gabor prost si te ai simtit vizat ? mars in mm de idiot , data viitoare cand vrei sa mai dialoghezi cu mine sa te treci intai pe lista
-
-
Baiatule,se vede ca esti tanar dupa cum te exprimi,nu ai inteles ce ziceam….eram sarcastic…sunt de acord cu tine,dar nu cu limbajul tau.Nu contest existenta virusului dar masurile astea sunt total aiurea,aici sau in oricare tara. Sunt interese mari ce nu le putem noi gandi.Da,se aduce atingere drepturilor fundamentale ale cetateanului,dar,noi ce facem ??In alte tari lymea a iesit in strada,voi astia care tot comentati de ce nu iesiti? De frica de amenzi nu? As fi curios daca maine am iesi toti astia care credem in inutilitatea mastii ,daca am iesi toti fara masca,ce o sa faca ??ne da amenzi la toti?
-
Nu pentru tine era dedicat Samy! 😊
-
-
Shhh! Ciocu ca vorbesti degeaba! 😊
-
-
Respectul se câștigă nu se cere, iar polițiștii din Romania nu fac nimic demn de respect. Umblă după cai verzi pe pereți in timp ce infractorii își fac de cap. Sunt prea incompetenți și leneși să facă ceva.
Salariile bugetarilor au fost înghețate. Sper să urmeze tăieri. Oricum primesc prea mulți bani pentru munca prestată
-
-
👍 Eu unul subscriu ca sa mai contrabalansez humanoizii cu comportament de parameci care intra in fibrilatie cand aud termeni precum “drepturile omului”
-
Ai dreptate. Ne indreptam cu pasi repezi catre un sistem dictatorial. Oare ce vor mai abroga in mumele pandemiei? Poate dreptul la libera exprimare. De notat ca oamenii sunt suficient de naivi sa creada ca aceste masuri aberante sunt necesare.
-
👍👍👍
-
Vad o grămadă de spălați pe creier, va e frica? Poți lua covrig și ziua și noapte și cu masca și fără, pana la urma suntem oameni avem drepturi și ar trebui sa fie liber arbitru fiecare om
Citez : deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei ; Pai nu e legea asta proasta , proasta la fel cum sunt cei care au dat o ? la fel cum sunt cei care ,, vegheaza ,, la impunerea ei ? adica daca calatoresti cu un mijloc public de transport persoane , poti calatorii si noaptea , DAAAAR !!! daca calatoresti cu propiul autoturism , esti pasibil de amenda !!!! …. faci o calatorie de 1000 km e ceva de asteptat sa te prinda noaptea pe drum , dar tu trebuie inainte de ora 23 sa opresti , fie ca ai ajuns la destinatie fie ca nu , pai sa nu i fwti in gura cu legea lor aberanta ?
-
Aberezi anonimule. in romania poti faci aia 1000 de km in cateva ore. urci pe autostrada si gata, in cateva ore ai ajuns :)) Cu putin noroc, treci de Rm Valcea :)) Stii ca au fost amendate persoane care vb ta, au venit de la 500 de km? oamenii isi lasasera timp de rezerva sa ajunga dar au avut ghinionul sa prinda un accident. Au stat in loc cateva ore si i-a prins interdictia pusa de stapanii astia de scalavi. Scurt, amenda… vai de capul nostru…Si o fi si mai rau!!!
De ce rutieristul pune mana pe actele mele si nu e suficient sa i le arat eu ? Tot asa a pus mana si pe actele altui sofer care poate e infectat si ma poate infecta si pe mine cand imi cere actele……! ALO!!!!! IGPR se aude?
daca nu ati reusit deja, militienilor, in curand veti ajunge sau chiar depasi aversiunea si respingerea cu care va va privi lumea, exact ca dupa 89. slugi in slujba politicienilor care sunteti. increderea pe care cu greu ati mai castigat-o in zeci de ani ati pierdut-o in mai putin de un an de cand v-au asmutit politicienii pe romani si ati executat cu avant muncitoresc.
Legea e clară! De ce sunt totuși unii care sunt prinși de polițiști ”în ofsaid”? Pentru că le place să plătească amenzi! Sau, se cred mai presus de lege?
-
Se scrie “offside”
“au legitimat 4.951 de persoane” “Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2”. “au fost aplicate 180 de sancţiuni contravenţionale”.
Deci 4771 de persoane au fost legimimate pentru ca ce?
Se instaureaza Marea Resetare.
Libertatile si constitutia sunt o bataie de joc mai nou
Toate magazinele se inchid la ora 21 , doar farmaciile functioneaza pana la ora 22….nu va mai satura d-zeu de bani…nu va ganditi ca puneti viata in pericol la angajati si asa expusi tot timpul….(aviz pt flamanda care detine vreo 6 farmacii, uta, centru, aradul-nou )
-
Si in logica ta cum ar fi mai bine ? sa se inchida si farmaciile la 21 sau sa lase si magazinele pana la 22 ?