ARAD. Controalele societăților comericale continuă zi de zi. Doar în ultima perioadă inspectorii de muncă ai ITM Arad au efectuat acțiuni de verificare cu preponderență în unitățile de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, en-gros și cu amănuntul. Potrivit ITM Arad au fost verificați 25 de angajatori, valoarea sancțiunilor fiind de 45.000 lei.
„Verificările au vizat, în special, modul de respectare a legislației în domeniul securității și sănătății în muncă, din păcate constatându-se din nou nereguli în ceea ce privește instruirea lucrătorilor, verificarea acestora din punct de vedere medical, modul de depozitare a mărfurilor astfel încât să se evite accidentarea lucrătorilor și a clienților, blocarea căilor de evacuare etc. Tot în cadrul controalelor, s-a verificat și modul în care angajatorii respectă prevederile legale în ceea ce privește munca nedeclarată, sub toate aspectele sale, până acum neconstatându-se nereguli în acest sens”, au specificat inspectorii ITM Arad.
6.000 lei, amenzi pe COVID
De asemenea, în vederea limitării și a opririi răspândirii COVID-19 au fost verificate măsurile luate de către angajatori în acest sens. „Pentru nerespectarea prevederilor Legii 55 / 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și a Ordinului nr. 3577/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirul SARS-CoV-2 au fost sancționate două unități, valoarea sancțiunilor ridicându-se la 6.000 lei. Reamintim că, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, sancțiunea pentru nerespectarea de către conducătorii operatorilor economici a condițiilor privind luarea de măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc (limitarea răspândirii COVID-19) este între 1000 și 5000 lei”, se mai arată în informarea transmisă de ITM Arad.
Trimite articolul
XAsta-i o lauda ca s-au dat atatea amenzi ? Stat politienesc. Hai sa distrugem si ce a mai ramas.