ARAD. Au solicitat sprijinul Primăriei Municipiului Arad pentru a putea întreține spațiile verzi și au reușit să fie incluse în primul eșantion de asociații de proprietari. Este vorba despre 25 de blocuri care și-au depus dosarele pentru a beneficia de sprijinul autorităților locale în vederea amenajării spațiului verde. Deși concurența a fost mare, autoritățile au ales în cele din urmă 25 de blocuri pentru campania din această toamnă.
„Asociațiile de proprietari au avut posibilitatea să solicite amenajarea spațiului verde din jurul blocurilor, în cadrul unui parteneriat cu autoritatea locală. Practic, potrivit hotărârii Consiliului Local Municipal, blocurilor vor fi dotate cu material dendrologic – flori, arbuști, gazon, mobilier de grădină – scaune, mese, băncuțe, și se vor angaja ca timp de cinci ani să se ocupe de îngrijirea acestor spații. Într-o primă etapă reprezentanții Primăriei se vor întâlni cu asociațiile de proprietari, vor discuta despre modul în care se vor putea amenaja spațiile disponibile și îi vor consilia acolo unde este cazul”, a explicat Elena Portaru, șef serviciu în cadrul PMA.
Pe teren
Amenajarea spațiilor verzi va începe din 22 octombrie, urmând ca toate cele 25 de asociații de proprietari să finalizeze amenajarea în această toamnă. La finalul acțiunii se va semna un proces verbal de predare-primire între asociație și municipalitate, proces în care vor fi menționate și condițiile de îngrijire a materialului dendrologic pus la dispoziția arădenilor.
64 de solicitări
Potrivit Primăriei Municipiului Arad au existat 64 de dosare depuse pentru luare în întreținere a spațiului verde. Deși doar 25 de blocuri au fost selectate pentru această toamnă, Primăria ne-a asigurat că și ceilalți arădeni vor putea intra în acest program în etapele următoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!