Se dă startul la realizarea documentaţii pentru amenajarea trecerilor la nivel cu liniile de tramvai. Momentul în care oraşul va redeveni un şantier se apropie… Primăria a anunţat organizarea unei licitaţii pentru desemnarea firmei care să se ocupe de realizarea, în primă fază, a proiectelor tehnice pentru realizarea tuturor lucrărilor necesare. Nu mai puţin de 25 de treceri la nivel cu liniile de tramvai sunt luate în calcul, dar lucrările nu se reduc doar la reabilitarea carosabilului, ci, printre altele, şi a liniilor de tramvai.
Primăria este dispusă să plătească până la 170.588 lei, echivalent a 41.710 euro (fără TVA) pentru serviciile de proiectare pentru întocmirea documentaţiei „Proiect Tehnic Amenajare trecere la nivel cu liniile de tramvai”, câştigătorul licitaţiei va avea, însă, foarte multe de făcut: toate documentele premergătoare demarării lucrărilor efective. Potrivit informaţiilor publicate de Primărie, „Proiectul Tehnic trebuie să cuprindă partea scrisă, inclusiv Caietul de Sarcini, studiul geotehnic devizele pe obiect şi devizul general, respectiv partea desenată cuprinzând toate planşele necesare execuţiei lucrărilor, inclusiv detaliile de execuţie”. Licitaţia va avea loc la începutul lunii aprilie.
Pentru realizarea lucrărilor se doreşte accesarea de fonduri structurale, proiectul fiind inclus în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Necesitatea realizării proiectului este justificată prin faptul că „transportul rutier şi pietonal în municipiul Arad, în special în zona intersecţiilor, este afectat de diferite incidente şi ambuteiaje, atât datorită numărului mare de autovehicule, dar şi datorită insuficientei amenajări ale trecerilor la nivel cu liniile de tramvai”. De menţionat, Municipalitatea a comandat şi a primit deja Studiul de Fezbabilitate pentru ampla lucrare. Serviciile de proiectare scoase acum la licitaţie vizează realizarea tuturor celorlalte documentaţii necesare pentru alegerea constructorului şi lansarea reparaţiilor. „Lucrările vor fi proiectate în conformitate cu concluziile Studiului de Fezabilitate, anexat prezentei teme de proiectare şi vor cuprinde toate trecerile la nivel cu liniile de tramvai cuprinse în Studiul de fezabilitate”, se precizează în documentaţia publicată de Municipalitate.
25 de intersecţii
Intersecţiile propuse pentru modernizare sunt: zona Polivalentă, intersecţiile dintre Calea Radnei cu străzile Mioriţei, Păşunii, Renaşterii şi Digului, Bulevardul Titulescu intersecţie cu străzile Marcel Olinescu, E.Drăgoi, C.Radu, strada Pădurii – intersecţie cu Abatorului, L.Rebreanu, E.Murgu, Căpitan Ignat şi Calea Bodrogului, intersecţiile dintre strada Petru Rareş cu Şoimului, Turturicii, Porumbiţei, Pelicanului, Gorunului, Timotei Ciparu, Buciumului, G.Tocilescu şi Odobescu, respectiv, intersecţiile dintre străzile L.Roth cu Calea Zimandului, Petru Rareş – urcarea pe podul Grădişte şi Voinicilor cu Bulevardul Titulescu.
Proiectul în cifre
Numărul trecerilor la nivel cu linia de tramvai reabilitate: 25
Lungime linie de tramvai reabilitată: 2.339 metri
Numărul panourilor de trecere între tipul de şină existent şi cel propus: 104 bucăţi
Montare macaze cu acţionare electrică şi cu încălzire pe timp friguros: 10 bucăţi
Suprafaţă carosabil reabilitată: 7.189 metri pătraţi
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!