Migranții au fost depistați în noaptea de 21spre 22 august, în jurul orei 01:30 de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat, în urma unei acțiuni pentru combaterea migrației ilegale împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmerie Arad. „Astfel, în jurul orei 01:30, aceștia au observat pe direcţia localităţii de frontieră Nădlac mai multe persoane care se îndreptau spre teritoriul statului vecin, pe jos, prin culturile agricole.
Poliţiştii au intervenit cu operativitate, iar grupul, format din 25 de persoane, 6 bărbaţi, 3 femei şi 16 minori, a fost oprit în apropierea graniţei şi dus la sediul sectorului pentru cercetări. Din primele verificări efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni irakieni, 9 adulţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani și 16 minori, cu vârste între 1 an şi 16 ani, toți solicitanţi de azil în ţara noastră. Cetățenii irakieni au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Potrivit acestora, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru infracțiunea de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!