ARAD. Consilierii locali au aprobat, în ultima şedinţă CLM, alocarea a 276 de mii de lei pentru patru unităţi de învăţământ din municipiu.
Hotărârea privind rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2020 prevede următoarele influențe la capitolul „Învățământ”: *majorarea cu suma de 92 de mii de lei a cheltuielilor cu bunurile și serviciile pentru obiecte de inventar (83 de mii de lei), reprezentând 200 de seturi de băncuțe + scaune pentru o persoană, precum și pentru decontarea navetei cadrelor didactice (9 mii de lei), la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad; *majorarea cu suma de 34 de mii de lei a cheltuielilor de capital, în vederea realizării rețelei de internet pentru 38 de săli de clasă din cadrul Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” Arad; *majorarea cu suma de 99 de mii de lei a creditelor bugetare aprobate în anul 2020 la Liceul Național de Informatică Arad, pentru achiziționarea de obiecte de inventar reprezentând 125 de bănci modulare pentru o persoană (34 de mii de lei), precum și pentru realizarea rețelei de internet (65 de mii de lei); *majorarea cu suma de 19 mii de lei a creditelor bugetare aprobate la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad pentru achiziție, service și verificare stingătoare (4 mii de lei), precum și pentru realizarea rețelei de internet (15 mii de lei); *majorarea cu suma de 25 de mii de lei a creditelor bugetare aprobate la bunuri și servicii pentru Colegiul „Csiki Gergely”Arad.
După cum se poate constata, toate fondurile alocate vor fi folosite pentru adaptarea unităţilor de învăţământ la condiţiile de învăţare impuse de pandemia de coronavirus.
Trimite articolul
XCa tot se fac rectificari bugetare si se mai aloca bani catre scoli, ceea ce este foarte bine de altfel, despre plata burseleor scolare de merit pe anul scolar 2019/2020 nu se mai aude nimic ?