3.395 de absolvenți de liceu s-au înscris la Examenul de Bacalaureat Național, sesiunea iunie-iulie 2020, în județul Arad. Dintre cei 3.395 de absolvenți înscriși la examen, 3.060 au susținut în urmă cu patru ani examenul de Evaluare Națională a absolvenților clasei a VIII-a, în Arad. La aceștia se adaugă cei din promoțiile anterioare și absolvenții clasei a XIII-a, la învățământul seral. Astfel, din promoția curentă, care au terminat clasa a XII-a în anul școlar 2019-2020, sunt în jur de trei mii de candidați.
Examenul de Bacalaureat Național de anul acesta începe pe 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Următoarea probă scrisă va fi pe 23 iunie – cea la Limba și literatura maternă, urmând ca pe 24 iunie să fie susținut examenul scris la Proba obligatorie a profilului, iar pe 25 iunie cel la Proba la alegere a profilului și specializării. Primele rezultate ale examenului vor fi afișate pe 30 iunie, până la ora 12. În aceeași zi, între orele 16 și 20, dar și a doua zi, pe 1 iulie, între 8 și 12, vor putea fi depuse contestațiile. Lucrările ale căror note vor fi contestate vor fi reevaluate în perioada 1-4 iulie, iar pe 5 vor fi publicate și rezultatele finale ale Examenului de Bacalaureat Național, sesiunea iunie-iulie 2020.
La fel ca în cazul Evaluării Naționale a absolvenților clasei a VIII-a, și notele de la Bacalaureat vor fi secretizate. Mai exact, în loc de numele candidatului, pe portalul Ministerului Educației și pe listele cu rezultatele va apărea un cod unic, pe care fiecare candidat îl va primi la finalul ultimei probe scrise a examenului. Ca urmare a suspendării cursurilor începând cu luna martie a acestui an, candidații care susțin examenele naționale anul acesta nu vor avea cuprinsă în subiecte și materia aferentă semestrului al doilea din clasa a XII-a. La intrarea în centrul de examen, candidaților le va fi măsurată temperatura, iar dacă aceasta va depăși 37.3 ºC, accesul acestora în sala de examen va fi interzis. Pentru candidații cărora intrarea nu le va fi permisă, dar și pentru cei care se află în izolare la domiciliu, carantină instituționalizată sau spitalizare, Ministerul Educației va organiza o sesiune specială de Bacalaureat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!