Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a încercat să intre în țară la volanul unui autoturism marca Audi, înmatriculat în Ungaria. În portbagajul mașinii se aflau 3.500 de pachete de țigări care urmau să fie introduse ilegal în România.
Acţionând în baza unei analize de risc privind traficul de ţigări, cu privire la faptul că în autoturism s-ar putea afla ţigări netimbrate, mijlocul de transport a fost condus la sediul sectorului pentru verificări. La controlul specific realizat asupra mijlocului de transport, s-a descoperit ascunsă în portbagaj, cantitatea de 3.500 de pachete de ţigări marca „Marble” netimbrate , au declarat reprezentanții Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad.
Transportul, la cererea unui român
Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a primit de la un cetățean român suma de 50 de euro pentru a transporta țigările până în țară. Cele 3.500 de pachete de țigări au fost confiscate.
Faţă de Krisztian K., poliţiştii de frontieră au luat măsura cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 de fire de țigarete , au precizat reprezentanții IJPF Arad.
Prinsi cu portbagajul incarcat cu tigari netimbrate
Tigari introduse ilegal in Romania
Citiți principiile noastre de moderare aici!