Numărul vindecărilor a crescut și el cu 47, iar cel al deceselor cu 3. De la începutul pandemiei până pe 21 decembrie, în Arad au fost raportate 42.484 de cazuri de Covid-19, 40.318 vindecări și 1.643 de decese ale unor persoane infectate. Numărul cazurilor active în prezent este de 523. Dintre acestea, 95 sunt la persoane internate în spital, iar alte 428 la persoane aflate în izolare la domiciliu.
Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în Bârsa, Hălmagiu, Olari, Apateu, Fântânele, Șilindia și Frumușeni, incidența cumulată a cazurilor de Covid-19 depășește 3 la mia de locuitori, în restul unităților administrativ-teritoriale aceasta fiind sub pragul de 3 la mie. În municipiu, marți, incidența înregistrată era de 2 cazuri.
Trimite articolul
XDin totalul de 88 de pacienți decedați, 83 erau nevaccinați și 5 vaccinați. Cei 5 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.003. Dintre acestea, 488 sunt internate la ATI. Dintre cei 488 de pacienți internați la ATI, 47 au certificat care atestă vaccinarea
Hai, ,,genii” antivacciniste, contestați realitatea, analfabeților!
-
Ai fost plictisitor. Devii enervant. Vei obtine efectul contrar celui asteptat.
-
Sunt distrus de remarcile tale🤣🤣🤣
-
-
Care realitate? aia paralela in care traiesti tu e greu de contestat de altii🤣🤣🤣 … ti-ai pregatit cizmulitele pentru Mos Craciun?
-
Sărbători fericite și ție🤣, licentiatule( cum ai simțit nevoia sa te bagi in seama, fudulule) în cărat saci!
-
Eu ti-am raspuns in calitatea mea de “”geniu” antivaccinist analfabet” care venind de la tine e o onoare. Mai continuam dupa ce relevi din sursele tale sigure cati din cei 488 de la ATI fara certificat au fost intepati fara sa aiba schema completa si cati neintepati sunt intre cei 3.003 din spital.🤣🤣🤣
-
Dovada, stimabile. Lasă vrăjeală și manipularea. Dovada, licențiatule in tratarea artrozei la limacși 🤣
-
-
-
Care e dovada, stimabile , că datele din raportul pe ziua de azi nu sunt reale?
-
Sunt distrus de remarcile tale🤣🤣🤣