Dintre cei 655 de oameni confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus – SARS-CoV2 – până joi la ora 13, 301 au fost declarați vindecați și externați din secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și de la Spitalul Orășenesc Ineu, în timp ce alți 68 de arădeni au fost declarați decedați, la aceștia adăugându-se și șoferul de tir din Bulgaria care a decedat în județul nostru, ca urmare a infecției cu coronavirus.
În continuare Aradul este al treilea județ din țară ca număr de cazuri confirmate, după Suceava (3.111 cazuri) și municipiul București (1.429 de cazuri), fiind urmat de Neamț (617), Mureș (573), Botoșani (560) și Hunedoara (556). Cele mai puține cazuri au fost înregistrate în Brăila (18), Harghita (22) și Vâlcea (26). În ceea ce privește numărul deceselor, suntem pe locul doi, fiind depășiți de Suceava (157 de decese) și urmați de Galați (63 de decese), București (59), Hunedoara (58) și Mureș (45). La polul opus se află Harghita, Buzău și Brăila, cu niciun deces confirmat până în momentul de față, respectiv Tulcea și Olt, cu câte un deces fiecare.
Trimite articolul
XSi voi vreti relaxare. Spor. Asteptam sa creasca nr dupa relaxare.
-
Corect!Le este frică că se termină micii și cărbunii de grătare! Eu nu mi-am văzut copilul de când s-au închis școlile fiindcă l-am trimis la socri,tocmai pentru al proteja !
-
Sper sa poti sa il vezi de curand. Sanatate
-
Si care e problema cu un gratar la iarbă verde dacă se respectă niște reguli? Au reusit astia sa te faca sa-ti abandonezi copilul si te si lauzi cu asta. In ritmul asta de imbolnaviri o sa il vezi peste 10 ani daca mentin aceleasi restrictii.
-
-
Prostovane daca ai vreme vizioneaza acest film sa te lamuresti cu tot cacatul asta despre corona mortii masii: https://www.brighteon.com/2acde4be-8c87-4168-9589-65ecca937167
-
Tu invata sa scrii corect romaneste , abia apoi permite-ti sa faci recomandari de filme in engleza ! ieftina, foarte ieftina cocalareala din tine !
-
A sarit gramatica din mata prostovane. Am scris de pe telefon mesajul anterior. Imi cer scuze celor care sufera. Mesaj pentru pTmarious!!!! Filmul e in engleza pentru ca inca pe afara au curajul sa spuna adevarul chiar cu riscul de asi pierde libertatea. Doamna doctor care vorbeste despre aceasta spalare de creiere a fost inchisa fara drept de apel in USA. Romania suge ciorapii la tarile dezvoltate care o conduc din exterior. Marionetele din guvern respecta ordinele din exterior. https://www.brighteon.com/2acde4be-8c87-4168-9589-65ecca937167
-
-
Cine va mai crede ? Am j ajuns sa nu mai avem incredere in nimic nici in medici.! Ati platit oameni sa va creasca statistic nu.de bolnavi sau decedati. RUSINE !
-
Ajungeti si voi doar o statistica.
-
da ma muistule,stai tu in casa pana putrezesti!
-
Oricum stau. Pentru ce sa ies? Sa vad oameni ca tine pe strada? Nu multumesc, ma lipsesc de voi.
-
Om rau si invidios
-
-
LWD,tu deja esti o statistică.
-
Daca tot vrei sa vi destept… toti suntem o statistica dar depinde la ce.
-
-
O rata de 0.02% daca mai sunt 150.000 locuitori in Arad, in mintea unora s-ar justifica o carantina totala
doftorilor care sunteti voi !!! am dou intrebari pt mintiutza voastra instruita intr-ale macelariei pe oameni la jupanu’ ardelean srl:
1. cati din acesti 30 de noi infectati s-au infectat in minunatele spitale aradene? , pt ca voi purtati virusu de la sectiile de covid la sectiile noncovid si cati s-au infectat pe strada sau prin alte locuri.
2. Cate cazuri din aceste 30 sunt din ziua de ieri si cate sunt din luna aprilie? …pe princpiu aplatizarii curbei ….
Astept raspuns…dar sunt sigur ca ‘somitatile” medicinei aradene nu se vor sinchisii de noi…ei au alte treburi savante de facut…aka falsificarea realitatii prin statistici inventate.
Cand am postat comentariul ca mai vedem dupa ziua de luni ati comentat hai sa ii spunem,, CONTRA”” acuma ce mai spuneti?
Am o cunostinta care a murit de infact la o varsta inainta, iar doctorii de la Judetean l-au intrebat pe copilul decedatului daca il deranjeaza daca scrie pe certificatul de deces si Covid-19.
Nu e gluma, chiar daca pare.
-
Eu traiesc cu impresia ca cu cat declari mai multi decedati din cauza covid 19,cu atat mai multi bani europeni nerambursabili primesti.Din 100 decedati, 85% sunt dinaceia care datorita afectiunilor vechi si a bolilor incurabile oricum decedau, daca nu acum,sigur in cateva zile.Nu mai vorbesc de cei decedati acum o luna -o luna si ceva si sunt raportati acum cu covid 19,si au peste 80 de ani
cum plm tot 30 in arad? ce se intampla in orasul asta de nu scad imbolnavirile? suntem cei mai praf dupa suceava!!
-
Raspunsul e asta: eram pe primul loc pe tara la bolnavii de cancer la plamani…. Acum nu mai moare nimeni de cancer la plamani moare de COVID. Ce PLM esti retardat?! Sau stii tu mai multe…
-
Mai uită-te și la numărul de cazuri active. O sa vezi atunci altă situație. Aradul are sub 300.
Până unde vor incompetenții să ajungă cu cifrele astea mincinoase? Nu credeți că ne-am săturat deja cât ne-au fost încălcate drepturile și libertățile? Vor să ne vadă pe toți muritori de foame dar nu muritori de COVID? Ne dorim libertatea înapoi. Nu vrem sa fim arestaț la domiciliu periodic cate 2-3 luni pană când nu vom mai avea libertate deloc.
Măintreb dragi jurnalisti oare dvs știți si nu ne spuneți câți dintre aparținătorii acestor decedați ai statisticelor doctorilor au primit mită din banii europeni până la 2000 de euro cum sa spus acum dimineața la 5.20 pe Ro Tv ca să semneze in alb că sunt de acord ca bolnavii au decdat de covid 19 ,pentru că asta inseamnă acordul lor ,al aparținătorilor să stea in carantina, decedatul să fie inmormântat necrestineste in condițiile actuale etc .ca la cele trei spitale din Bucuresti, deci nu o zic eu ci la stiri s-a spus tot de asemenea că toate amenzile incepând cu cele din 2004 nu sunt constituționale,(azi 08.05. 2020) oare știți,cunoasteți dar nu vreți să le faceți cunoscute?