Campania, demarată de Primăria Arad în cursul lunii iunie a acestui an, încearcă să sensibilizeze arădenii cu disponibilităţi financiare să facă donaţii care ar putea schimba în bine viaţa unei alte familii.
Conform conducerii DDAC, până acum arădenii au donat în principal obiecte de îmbrăcăminte. Produsele alimentare au fost în cantităţi mai reduse. Campania continuă, iar în acest an Balul de Cristal, unul dintre cele mai importante evenimente de caritate organizate în municipiu, va avea ca temă chiar această campanie.
Erika Stark, directorul DDAC, a subliniat: „Sperăm că această campanie ne va ajuta să avem fondurile băneşti pentru a putea ajuta familiile care acum, când vine iarna, nu-şi pot acoperi anumite nevoi. Ne-ar ajuta foarte mult nişte bani în cont, pentru ca familiile în cauză să poată trece peste iarnă”.
Primăria a primit solicitări de ajutor şi de la familii cu 7-8 copii.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!