Ministerul Sănătății a plătit, până pe 28 aprilie, pentru fiecare persoană aflată în carantină instituționalizată, câte 230 de lei pe zi, conform unui răspuns transmis de Instituția Prefectului Județului Arad ca urmare a unei solicitări formulate de Jurnal Arădean/aradon.ro. De la data de 28 aprilie, sumele s-au schimbat, astfel că de atunci instituția a plătit câte 230 de lei pentru fiecare cameră de hotel ocupată de cei aflați în carantină. Conform prefecturii, „fondurile pentru decontarea acestor cheltuieli se asigură prin transfer din bugetul Ministerului Sănătății, lunar, la solicitarea direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, pe baza unui borderou centralizator al documentelor justificative aferente, la sfârșitul perioadei de carantină”.
Conform sursei citate, în județul Arad au fost în carantină instituționalizată 1.363 de persoane, iar pe 3 iunie, la ora 15, în centrele de carantină din județul Arad se aflau 35 de persoane. Pentru celelalte 1.363 de persoane menționate, perioada de carantină de 14 zile s-a încheiat deja. Cât despre numărul de centre de carantină existente în județul nostru în acest moment, cei de la Prefectură au precizat că informații legate de „numărul sau locația centrelor de carantină” nu pot fi comunicate publicului „conform dispozițiilor primite din partea Grupului de Comunicare Strategică”.
Potrivit hotărârii Ministerului Sănătății, care stabilește sumele acordate carantinei,pe lângă suma de 230 de lei dată pe cazare, statul plătește și câte 70 de lei pe zi pentru fiecare persoană, în această sumă fiind incluse trei mese pe zi, între doi și patru litri de apă pe zi, respectiv două pijamale și două perechi de papuci de unică folosință pentru toată perioada de carantină. Același document al Ministerului Sănătății precizează că „cheltuielile cu transportul și cu tratamentele necesare se vor deconta punctual, doar în caz de necesitate, pe bază de documente justificative”, iar „în cazul tratamentelor necesare, acestea se vor deconta în baza unor documente medicale: scrisoare medicală, rețetă etc. care atestă afecțiunea medicală preexistentă”.
Suma plătită la nivelul județului Arad de către Ministerul Sănătății pentru decontarea cazării și mâncării celor aflați în centrele de carantină nu este cunoscută, deoarece încă nu s-a făcut o centralizare clară a situației. Totodată, unii dintre hotelierii ale căror unități de cazare au fost folosite pe post de centre de carantină susțin că încă nu și-au primit banii pentru perioada în care au cazat persoane aflate în carantină instituționalizată.
Trimite articolul
XPe hartie versus realitate, adica de la 4 persoane (plus) inghesuiti intr-o camera.
Este caz de litigiu public la nivel national. Sa se sesiseze Avocatul Poporullui, si sa intervina avocatii cu coloana vertebrala. Numai asa vor iesi la iveala/suprafata escrocheriile facute cu aceasta afacere a carantinei obligatorie, si actorii implicati.