ARAD. Renierii agricoli sau împuternicitul/mandatarul/curatorul mai pot transmite documentele specifice pentru acordarea rentei viagere agricole doar până pe 31 august, după cum a anunțat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Documente necesare
Pentru obţinerea vizei aferente anului 2019, documentele care se vor transmite prin mijloace electronice (telecomunicații), la Centrele județene/locale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, se regăsesc enumerate mai jos: 1) carnetul de rentier agricol; 2) actul de identitate al solicitantului; 3) decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I și II / decizia de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare la limită de vârstă – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I și II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă; 4) procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal; 5) contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr. 16/1994*), cu modificările şi completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil.*) Legea nr. 16/1994 a fost abrogată prin art. 230 lit. r) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011; 6) extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei. (extrasul se depune opţional); 7) declarația pentru obţinerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor „titlului XI Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, norme aprobate prin Ordinul nr. 1272/2005.
O singură plată
Plata rentei viagere agricole se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de Banca Naţională a României din anul pentru care aceasta se datorează, prin mandat poştal sau virament bancar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!