În urma depistării focarului de coronavirus de la Căminul de bătrâni din Pecica, testarea s-a extins la nivelul tuturor centrelor din subordinea DGASPC Arad.
287 de teste au fost efectuate angajaților din centre, la care se adaugă alte 44 de probe biologice prelevate de la beneficiarii din Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Pecica. În total, cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Arad și al Consiliului Județean Arad au fost prelevate probe pentru 331 de teste. Au fost testați atât angajații din prima tură, aflați timp de 14 zile în centre alături de beneficiari, cât și personalul care a intrat, de luni, 27 aprilie, în schimbul doi, tot pentru o perioadă de două săptămâni, în conformitate cu prevederile ordonanțelor militare în vigoare.
În urma prezentării rezultatelor, s-a stabilit că 10 beneficiari și 9 angajați (doi dintre aceștia provenind din tura a doua, care urma să intre în serviciu în centre) au fost confirmați pozitiv la infectarea cu virusul SARS-CoV-2, restul testelor având rezultate negative.
În administrarea privaţilor…
Pe componenta persoane adulte cu dizabilități, în sudordinea DGASPC funcționează atât centre de îngrijire și asistență, cât și centre de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane cu dizabilități. Potrivit DGASPC, „căminele pentru persoanele vârstnice din județul Arad în care au fost depistate cazuri pozitive de infecţie cu coronavirus sunt administrate de furnizori privați de servicii sociale din județul Arad”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!