Condițiile pe care le oferă școlile arădene nu se îmbunătățesc semnificativ de la un an la altul, multe funcționând în continuare fără autorizații sanitare. Conform Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Arad, cu doar câteva zile înainte de începerea noului an școlar, în județ avem 84 de clădiri care vor primi elevi deși nu au fost autorizate sanitar. Nu avem imobile atât de degradate încât să le pună în pericol viețile copiilor, însă mai există în județ 21 de școli care au toaletele în curte, fiind de tip latrină. În celelalte peste 60 de cazuri în care autoritățile nu au emis autorizație sanitară, problemele sunt legate în principal de insuficiența grupurilor sanitare, a spațiilor de studiu sau chiar lipsa apei potabile.
Cum era de așteptat, marea majoritate a clădirilor neautorizate sunt în mediul rural, respectiv 72.
Oficial, e bine. Neoficial…
Dacă raportăm cele 84 de clădiri neautorizate la totalul de 434 imobile școlare, impresia este că nu stăm chiar atât de rău, pentru că ar rezulta că aproape 80 la sută din școli au autorizația sanitară. Aceasta este informația care ne-a fost oferită de ISJ Arad, care nu a menționat însă și clădirile aflate în curs de autorizare. Conform unor surse din cadrul Direcției de Sănătate Publică, din cele 350 de clădiri autorizate raportate de ISJ, 68 sunt, de fapt, doar cu dosare de autorizare depuse. Este vorba în special de școli care sunt incluse în programe de investiții pentru a putea oferi toate condițiile impuse de legislație. Numai că depunerea dosarului de autorizare nu înseamnă și obținerea autorizației sanitare… De altfel, în multe cazuri, unitățile de învățământ depun dosarele în fiecare an, fără să obțină autorizația pe parcursul anului școlar. Astfel, la cele 84 de clădiri neautorizate s-ar putea adăuga cele 68 aflate în curs de autorizare, scăzând semnificativ procentul celor autorizate sanitar (65%).
Dacă privim la situația din urmă cu cinci ani, observăm că nu s-a schimbat mai nimic. În septembrie 2013, din 470 de clădiri școlare care funcționau la vremea respectivă, 109 nu aveau autorizația sanitară de funcționare (84 în prezent), iar alte 79 erau în proceduri pentru obținerea documentului (68 în prezent).
Citiți principiile noastre de moderare aici!