Contractul pentru reabilitarea și mansardarea Școlii cu clasele I-IV de pe strada Republicii, nr. 27, din Ineu, a fost semnat de Primăria Orașului Ineu cu firma Green Tehnology Concept SRL din Arad. Firma se va ocupa de proiectarea și execuția lucrărilor, contractul ridicându-se la suma de 3.5 milioane de lei. Finanțarea vine prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Potrivit obiectului contractului, compania va asigura servicii de proiectare, servicii de asistență tehnică din partea proiectantului și lucrări pentru realizarea obiectivului investițional. În mare, lucrările vor viza extinderea prin mansardare a corpului de clădire ce adăpostește școala, reabilitarea termică a clădirii, lucrări de reabilitare a acoperișului și a structurii de lemn a acestuia, schimbarea tâmplăriei cu una nouă, din PVC și cu geam termopan, reamenajarea grupurilor sanitare și amenajarea unor vestiare, reabilitarea parțială a fundației, îndepărtarea tencuielilor și înlocuirea acestora cu altele noi, precum și schimbarea pardoselilor existente cu unele din parchet laminat de trafic intens.
Conform portalului listafirme.ro, firma Green Tehnology Concept SRL a avut, în 2019, o cifră de afaceri de 1,1 milioane de lei, profit net de 225 de mii de lei și datorii de 341 de mii de lei. Numărul mediu de angajați pe care i-a avut firma în 2019 a fost de…unul!
Citiți principiile noastre de moderare aici!