ARAD. Aproximativ 350 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad au fost testaţi, în ultimele zile, pentru COVID-19, adică aproape 20% dintre cei 2.000 de salariaţi. Este vorba de persoane care au revenit din concediu, pentru că unii ar putea fi infectaţi şi astfel ar răspândi virusul. Reprezentanţii SCJU Arad ne-au declarat că decizia de testare a angajaţilor a fost luată pentru că mulţi dintre aceştia au plecat în concediu în străinătate şi ar fi putut contracta virusul. Astfel, începând cu 9 iulie, toţi cei care revin la muncă sunt testaţi, înainte de reluarea activităţii.
“Testarea tuturor angajaţilor la revenirea din concediul de odihnă, concediul medical sau după cel puţin patru zile libere plătite a început în 9 iulie, iar în această perioadă au fost efectuate aproximativ 350 de teste. Un singur angajat a fost depistat pozitiv în această campanie, o asistentă medicală care a călătorit în afara ţării. Prin depistarea acestui caz, s-a evitat infectarea altor cadre medicale sau a pacienţilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Simina Roz.
Conform reprezentanţilor unităţii sanitare, SCJU Arad este primul spital din România care a luat o astfel de decizie pentru evitarea unui focar de coronavirus.
În prezent, în SCJU Arad sunt internaţi 37 de pacienţi infectaţi şi mai sunt libere 100 de paturi destinate bolnavilor de COVID-19.
Citiți principiile noastre de moderare aici!