Conform Administrației Naționale de Meteorologie, la ora 10, în județul Arad se înregistrau următoarele temperaturi resimțite: Gurahonț – 34 °C, Chișineu-Criș – 35 °C, Arad – 36 °C. singurele stații meteo din țară în care s-au înregistrat temperaturi resimțite mai mari decât în Arad sunt Lugoj, Banloc, Caransebeș și Oravița – cu 37 °C. Cea mai mare temperatură a fost resimțită, luni la ora 10, la Sânnicolau Mare – 39 °C.
Temperatura resimțită este o măsură subiectivă a modului în care este percepută temperatura aerului. Formula matematică a fost dezvoltată în cadrul ANM, în baza studiilor și în acord cu metodologiile complexe existente în domeniul biometeorologiei și corelează următorii parametri meteorologici înregistrați orar la stațiile meteorologice: temperatura aerului la 2 m, gradul de acoperire cu nori al cerului, fenomenele meteorologice, umezeala relativă a aerului la 2 m, viteza vântului la 10 m – medie și rafală și radiația UV efectivă.
Trimite articolul
XȘi care-i problema!?