Proiectul bugetului general al municipiului Arad pe 2019 prevede finanțarea a peste 70 de acțiuni culturale organizate sau finanțate de instituții aflate în subordinea Consiliului Local. Printre acestea se regăsesc și 17 festivaluri de teatru, muzică, film, literatură sau tematice.
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad are prevăzute în buget finanțări pentru Festivalul Internațional de Teatru Nou, ediția a VII-a – 400 de mii de lei, pentru Euromarionete, ediția XX – 150 de mii de lei, pentru Festivalul Internațional de Teatru Clasic – ediția a XXV-a – 450 de mii de lei și pentru proiectul Teatru Multilingv – 430 de mii de lei. De cealaltă parte, Filarmonica de Stat va primi 150 de mii de lei pentru concertul Rock Simfonic, 140 de mii de lei pentru Gala Open Air 2019, 120 de mii pentru Toamna Muzicală Românească și alți 110 mii de lei pentru a treia ediție a Festivalului Iubiți Muzica Românească.
65 de acțiuni
Cei mai mulți bani merg către Centrul Municipal de Cultură, care a coordona sau finanța în total, conform proiectului de buget, 65 de acțiuni culturale. În total, aceștia au prevăzute unsprezece milioane de lei. Printre acțiunile organizate sau finanțate de aceștia se regăsesc și 13 festivaluri.
Este vorba despre Festivalul Florilor – FlorAr (250 de mii de lei), Festivalul arădean al berii (350 de mii de lei), Festivalul de teatru circ Fantasticoo, ediția a IV-a (150 de mii de lei), Festivalul de teatru pentru tineret „Start”, ediția a II-a (180 de mii de lei), Festivalul Minorităților Naționale (80 de mii de lei), Media Art Festival, ediția a VI-a (100 de mii de lei), Festivalul de Film Documentar fARAD, ediția a VI-a (250 de mii de lei), Festivalul Amifran (100 de mii de lei), Festivalul Vinului (250 de mii de lei), October Bier Fest (350 de mii de lei), Street Food Festival (180 de mii de lei), Festivalul de Științe Umaniste (180 de mii de lei), respectiv Festivalul de Literatură Discuția Secretă (150 de mii de lei). În total, cele 13 festivaluri vor primi peste 2,5 milioane de lei.
Un milion și jumătate
Totodată, pe lista Centrului Municipal de Cultură se regăsesc și Zilele Aradului – ce vor fi finanțate cu 1,5 milioane de lei, semifinala selecției naționale Eurovision – ce a primit 300 de mii de lei, Ziua Națională a României și acțiunile culturale din luna decembrie – peste un milion de lei, Târgul de carte în aer liber – 150 de mii de lei, dar și acțiuni nenominalizate – peste trei milioane de lei, aici fiind incluse și finanțările nerambursabile oferite prin CMCA.
Dotări la instituții
Vor fi alocați bani și pentru dotarea celor trei instituții, și la acest capitol Centrul Municipal de Cultură având alocate cele mai mari fonduri. Teatrul va primi 158 de mii de lei pentru dotări la Sala Marionete și diverse licențe pentru programe software, iar Filarmonica va primi 250 de mii de lei pentru instrumente, licențe software și echipamente de birou. CMCA va avea alocate 308 mii de lei, pentru un laptop, patru filme de prezentare, casete luminoase, panouri de afișaj, o centrală termică, un proiector exterior și o podea modulară de 750 de metri pătrați.
La transparență
Bugetul general de venituri şi cheltuieli al municipiului Arad pe anul 2019 este de 562,6 milioane de lei, adică peste 120 de milioane de euro, acesta fiind momentan afișat la transparență. Consilierii Locali urmează să îl voteze în a doua parte a lunii aprilie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!